Rugăciunea? Bineînțeles, n-ai să stai ore întregi la rugăciune. Când ai timp – de sărbătoare – poți să citești paraclise, sau așa... Să nu pierzi timpul cu lucruri deșarte, cu televizor și cu altele. Poți să faci rugăciunea. Dar o rugăciune scurtă o poți face și când te duci la lucru: „Doamne, ajută-mă, Doamne...” sau: „Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Dacă te-ai obișnuit să-ți faci rugăciunea o dată cu răsuflarea, te rogi oricând. O rugăciune scurtă, și te rogi! Chiar lucrând ceva, ocupația pe care o ai, sau când gătești. Mai stai pe un scaun, și zici „Doamne, lisuse...”, acolo... (...)

Asta e pentru a începe să se altoiască în inimă rugăciunea asta – „Doamne, Iisuse...”. Că dacă se altoiește aici, atunci, vorbind cu cineva, rugăciunea merge. Dacă faci un bine, sau te gândești să faci un bine; dacă vorbești ceva de folos ‒ e o rugăciune. Să nu crezi că nu e rugăciune acolo. „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu”, spune Mântuitorul. Așa că, dacă sunt doi, vorbind duhovnicește, ceva din Scriptură sau așa, e și Dumnezeu acolo, în mijlocul lor. Și e rugăciune. Aceea nu-i rugăciune? După ce ai plecat de-acolo, de-acuma fă-ți o rugăciune: „Doamne, Iisuse...” sau altceva, și e rugăciune asta. Să nu crezi că nu-i rugăciune. Și spune chiar în Pateric: „nu-i rugăciune numai când se roagă, rugăciunea este când te rogi permanent”. Și spune Sfântul Apostol Pavel, la Tesaloniceni 5 cu 17, spune așa: „Rugați-vă neîncetat”. Așa spune el. Toată lumea se roagă, nu spune numai pentru călugări, ci pentru oricine: „Rugați-vă neîncetat”. Și acuma, gândește-te: Cum să mă rog neîncetat? O rugăciune cât de scurtă: „Doamne, ajută-mă, Doamne”, sau, dacă ai un necaz, a venit necazul peste tine: „Ajută-mă, Doamne”. Fă cum faci și roagă-te. Și atunci te gândești. E scris acolo: „Bate și ți se va deschide”.

(Ne vorbește Părintele Iulian de la Prodromu, în: Ne vorbesc părinți athoniți, Editura Bunavestire, Galați, 2003, pp. 110-111)