Smerenia înseamnă mântuire
Desăvârșirea vieții creștine nu stă în învierea morților, nici în facerea de minuni, nici în vindecarea bolnavilor și a celor neputincioși – puterea deplină a credinței stă în smerenia desăvârșită.
Dumnezeu îi va descoperi treptat omului multe taine, căci orice lucru cere omul cu credință, Dumnezeu îl împlinește. Trebuie numai să ne smerim. Smerenia deplină este desăvârșirea vieții creștine. Desăvârșirea vieții creștine nu stă în învierea morților, nici în facerea de minuni, nici în vindecarea bolnavilor și a celor neputincioși – puterea deplină a credinței stă în smerenia desăvârșită. Domnul spune: „Încotro voi privi, fără numai peste cei blânzi și smeriți?”. Numai cei smeriți și blânzi vor intra în Împărăția Cerurilor. Smerenia și blândețea sunt însușiri dumnezeiești, iar Dumnezeu vrea ca fiii Săi să fie răsplătiți (cu însușirile Sale). Și de aceea trebuie, pentru binele nostru, să fim pașnici, liniștiți, blânzi, trebuie să îndurăm multe dureri ale inimii.
(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 127)