Omul smerit nu vrea să fie mai presus de Învățătorul său. Întocmai precum Fiul lui Dumnezeu la Cina Cea de Taină S-a ridicat, S-a încins cu ștergar, Și-a suflecat mânicile și a început să spele picioarele ucenicilor Săi, întocmai și cel smerit este gata să slujească tuturor ca un rob, fără să vadă în asta vreun merit. Căci el își amintește de povața Mântuitorului: „Dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori ca să spălați picioarele unii altora; Că v-am dat vouă pildă ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi” (Ioan 13, 14-15).

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Despre smerenie și mândrie, Editura Sofia, p. 92)