Există momente grele, chinuitoare, amarnice. Și fără acestea nu putem ajunge la bun sfârşit. În lupta trupească mulţi sunt răniţi şi îndură boli; cu atât mai mult, în această luptă duhovnicească, multe răni le primim din partea duhurilor răutăţii, mai ales când nădăjduim în puterile şi raţiunea noastră şi atunci suntem biruiţi, până ce ne smerim, recunoscându-ne neputinţa. În lupte să te împotriveşti cu smerenie, aşa cum ne-au scris şi ne-au arătat părinţii, şi, dacă se întâmplă să cazi, ridică-te şi să ştii că pentru mândrie eşti ispitit de diavoli. Aleargă la mustrarea de sine şi la smerenie şi nu fugi din chilie. Până ce monahul nu va fi zgâlţâit de diferite ispite şi necazuri, nu-şi va putea cunoaşte neputinţele şi nu se va putea smeri.

Viaţa duhovnicească constă nu numai în a te desfăta cu pacea şi mângâierea, ci este şi cruce duhovnicească, adică lipsa mângâierilor să o înduri cu blândeţe.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 49-51)