Odată vindecată, mintea dobândeşte vederea lui Dumnezeu. Bineînţeles, ea nu va vedea esenţa Lui, ci doar energiile Lui. Când sfinţii văd lumina dumnezeiască, ei o văd pentru că s-au învrednicit de îndumnezeitoarea împărtăşire cu Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, uniţi cu Dumnezeu, ceea ce văd ei este veşmântul propriei lor îndumnezeiri – mintea fiindu-le umplută de harul Cuvântului, atotfrumos în strălucirea Sa, dincolo de orice măsură omenească (Sfântul Grigorie Palama). În acest fel se îndumnezeieşte mintea.

În atare condiţii, în minte înfloreşte bucuria duhovnicească: Când mintea e deschisă spre vederea celor inteligibile, are faţă de ele o plăcere cu anevoie de pierdut, afirmă Sfântul Talasie. Sfântul Maxim Mărturisitorul explică detaliat acest proces: Mintea, unindu-se cu Dumnezeu şi petrecând în El prin rugăciune şi dragoste, se face înţeleaptă, bună, puternică, iubitoare de oameni, milostivă, îndelung răbdătoare şi, simplu vorbind, poartă în sine aproape toate însuşirile dumnezeieşti. Dar despărţindu-se de El şi lipindu-se de cele materiale, sau se face dobitocească, ca una ce a devenit iubitoare de plăcere, sau sălbatică, războindu-se cu oamenii pentru acestea.

După vindecarea minţii, se vindecă şi trupul. Se înţelege că atunci când spunem aceasta, nu afirmăm că trupul nu se mai poate îmbolnăvi – cu toate că şi acest lucru este posibil, întrucât multe boli, îndeosebi cele de natură nervoasă, izvorăsc din moartea minţii. Când mintea e tămăduită însă, trupul este slobozit de patimile cărnii. Sfântul Maxim face următoarea precizare: Când vezi mintea ta petrecând cu evlavie şi cu dreptate în ideile lumii, cunoaşte că şi trupul tău rămâne curat şi fără de păcat. Mintea care contemplă cele dumnezeieşti îşi păstrează şi trupul curat de patimi. Mai întâi însă trebuie să fie receptivă faţă de făgăduinţa lucrurilor bune pe care le nădăjduieşte, apoi să urce spre Prima Minte – şi sfinţindu-se, va fi ea însăşi transformată dimpreună cu trupul de care este legată, pentru a-l îndumnezei şi pe acesta. Astfel, mintea se pregăteşte pentru absorbirea trupului de către Duh în veacul viitor. Din moment ce trupul va gusta din lucrurile cele veşnice, este esenţial ca el să fie pregătit chiar din această viaţă.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 176-178)