Părinte, am început cu o voce joasă, în ultima vreme mă simt cuprins de o dorință puternică, sădită de Dumnezeu, cred, de a fi curățit. Văd patimile luptându-se înlăuntrul meu, văd cum inima mea este ca o junglă ce hrănește multe fiare, stăpânită de diavol, care-și face toate poftele. Vreau să mă eliberez de această stare înspăimântătoare. Aș vrea să-i dăruiesc sufletul meu doar lui Dumnezeu, aș dori să mă lumineze. Vicleanul diavol l-a chinuit destulă vreme. Așa că vreau să fiu curățit dar nu știu cum. Mă auzi, Gheron? Vreau să fiu curățit! Arată-mi cum! Sunt gata să ascult fără crâcnire orice mi-ai spune! 

Am început încet, dar am ajuns să strig și să plâng. Ultimele mele cuvinte s-ar putea să fi sunat ca tunetul în urechile pustnicului, atât de puternice au fost! A păstrat o vreme tăcere. M-a privit cu multă dragoste; numai monahii au acest fel de dragoste și știu cum să o arate. Mi-a dat impresia că nu trebuia să mă tulbure această grijă, căci era binecuvântată. 

Este vădit, a spus, că atunci când trăim o astfel de stare Duhul Sfânt se sălășluiește și lucrează înlăuntrul nostru. Așa facem primii pași pe calea vederii lui Dumnezeu (theoria). Dacă vederea desăvârșită a luminii necreate este o nemaipomenită încântare pentru suflet, pocăința și conștientizarea păcătoșeniei noastre sunt pentru suflet „mistuirea focului”. Pocăința și dorința curățirii sufletului de patimi sunt o clipă de har. Numai când harul intră înlăuntrul nostru putem vedea mizeria, ne putem da seama cât de departe suntem de Dumnezeu și luptăm să ne unim cu el. Noi nu putem avea aceste gânduri și aceste dorințe dacă harul lui Dumnezeu nu ne cercetează.

Starețul era un îndrumător înțelept, un duhovnic experimentat, un om cu adevărat plin de har. Știa, asemeni celui mai bun doctor, cum să te liniștească, să-ți dăruiască pace, să-ți dea o doctorie liniștitoare, nu pentru ca să te lase mulțumit în egoismul tău, ci ca să te dezlege de el, să te vindece. 

– Odată lămurit acest lucru, a spus el mai departe, trebuie să-ți arăt unele mijloace sau, mai bine zis, cel mai simplu mijloc. Să nu crezi cumva că am să te împovărez cu lucruri foarte grele. Rugăciunea lui Iisus, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, strigătul neîncetat spre Dumnezeu Mântuitorul nostru, ne curăță sufletul.

(Mitropolitul Ierothei Vlahos, O noapte în pustia Sfântului Munte – Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus, traducere de Călin Cosma, Maxim Monahul și Radu Hagiu, Editura Predania, București, 2011, pp. 55-56)