Dar şi purtarea noastră, cât timp ne aflăm în biserică, trebuie să fie cuviincioasă, aşa cum se cade omului care se află înaintea lui Dumnezeu. Să nu vă ocupaţi cu discuţii nefolositoare, ci să staţi cu frică şi cu cutremur, cu luare-aminte şi râvnă, cu privirea îndreptată spre pământ, şi cu sufletul înălţat la Ceruri! Pentru că mulţi vin în Biserică, repetă mecanic psalmi şi rugăciuni, şi pleacă fără să ştie ce au zis. Buzele se mişcă, dar urechile nu aud. Deci, nu auzi tu rugăciunea, şi vrei s-o asculte Dumnezeu? Spui: „Am îngenuncheat!”, dar mintea ta zboară departe. Trupul tău se află în Biserică, dar sufletul în afara ei, gura ta spune rugăciunea, dar mintea ta cugetă la dobânzi, contracte, schimburi de mărfuri, terenuri, moşii, petreceri cu prietenii. Şi toate acestea se întâmplă pentru că diavolul este viclean, ştie că la ceasul rugăciunii câştigăm multe, de aceea atunci ne atacă cu mai multă putere.

Uneori, stăm întinşi în pat, şi nu ne gândim la nimic, dar de-abia am ajuns în Biserică să ne rugăm, şi diavolul ne aduce o grămadă de gânduri, încât să nu ne folosim deloc. Într-adevăr, dacă Dumnezeu îţi va cere socoteală pentru nepăsarea  şi lipsa de evlavie de care dai dovadă la slujbe, ce vei face? Iată, la ceasul în care Acesta îţi vorbeşte, tu în loc să te rogi, te apuci să vorbeşti cu cel de lângă tine despre lucruri nefolositoare. Dacă pe toate celelalte păcate Dumnezeu le-ar trece cu vederea, acesta este de ajuns ca să ne lipsească de mântuire. Să nu-l socoteşti o greşeală mică! (Sfântul Ioan Gură de Aur)

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 422-423)