Se poate spune că am trăit ca să apucăm acest Post: să mulțumim Domnului pentru această milă, dar să ne și grăbim a ne folosi de ea. Bineînțeles, pentru mântuirea noastră a binevoit astfel Domnul, în ciuda vieții noastre nepăsătoare și trândave. Răstimpul vieții noastre nu e în stăpânirea noastră, ci este în puterea lui Dumnezeu: iar Domnul lungește ori scurtează viața noastră după cum are de așteptat sau nu de la noi vreun bine. „Cei necredincioși și păcătoși nu își vor înjumătăți zilele lor”, adică nu vor trăi nici jumătate din timpul pe care l-ar fi trăit dacă ar fi bineplăcut lui Dumnezeu.

Fiecare dintre noi e în Biserica lui Dumnezeu ceea ce este un pom în livadă: cei ce trăiesc în chip plăcut lui Dumnezeu sunt pomii roditori, iar cei nepăsători și leneși sunt pomii neroditori. Grădinarul se uită la pomul neroditor un an, se uită doi, se uită trei, apoi îl taie și îl aruncă în foc. Așa se întâmplă și cu noi: Domnul așteaptă de la noi roadele pocăinței un an, așteaptă doi, așteaptă trei – și apoi, văzând că de la noi nu vine nici un bine, ne dă pe mâna morții și prin aceasta ne trimite la dreapta răsplătire care așteaptă pe nepăsători.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Predici la Triod, Editura Sophia, București, 2002, p. 65)