Apropierea în plan afectiv, care este mai importantă decât toate celelalte, este hrana sufletească pe care i-o dai copilului tău. Această afecţiune părintească este, de fapt, totul şi nu poate fi înlocuită de nimic: nici de jucării scumpe şi sofisticate, nici de bone ultra-competente, nici de filme de desene animate, nici de vacanţe exotice... de nimic!

A face paşi spre copilul tău în plan afectiv înseamnă a te apropia continuu de el, astfel încât emoţiile lui să fie, în mod natural, şi ale tale.

(Michiela Poenaru, Eu te-am făcut, eu te omor. Ghidul bunelor maniere pentru părinţi, Editura Coresi, București, 2010, pp. 149-150)