Lasă-le moștenire copiilor dragostea de Dumnezeu ‒ ce bogăție se va revărsa asupra lor!
Atunci, Dumnezeu, fără ca tu să faci nimic, Dumnezeu Care ne-a dat sufletul şi viaţa şi Care ne-a plămădit trupul, văzând din partea ta o asemenea generozitate, văzând că-I dăruieşti Lui ce aparţine copiilor tăi şi chiar şi pe copii, cum nu-Şi va revărsa toată bogăţia Lui asupra lor?
Dacă vrei să laşi moştenire copiilor tăi multă avere, lasă-le grija faţă de Dumnezeu. Atunci, Dumnezeu, fără ca tu să faci nimic, Dumnezeu Care ne-a dat sufletul şi viaţa şi Care ne-a plămadit trupul, văzând din partea ta o asemenea generozitate, văzând că-I dăruieşti Lui ce aparţine copiilor tăi şi chiar şi pe copii, cum nu-și va revărsa toată bogăţia Lui asupra lor?
Uite, de pildă Ilie, care s-a hrănit cu o mână de făină. După ce a văzut că femeia la care fusese trimis i-a dat lui să mănânce, lăsându-şi copilul flămând, a făcut să apară în camera văduvei saci cu făină şi butoiaşe cu ulei. Gândeşte-te câtă dărnicie şi iubire îţi va arăta ţie Dumnezeul lui Ilie.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţi, copii şi creşterea lor, Editura Panaghia, Bucureşti, 2009, p. 22)
Cum educăm un adolescent?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro