Rugăciunea părinţilor, dar mai ales a mamei, deoarece se face din inimă şi cu durere, este repede auzită.

Atunci când eram în Schitul Ivirulul, a venit la mine un tânăr. Era plecat de la părinţi şi umbla prin Halkidiki. Aici s-a lipit de un grup de închinători care veneau în Sfântul Munte şi astfel a venit şi el împreună cu aceia. Era ateu, hulitor şi foarte obraznic. Avea o inteligență diavolească şi nu credea în nimic. Îi înjura pe toți, mici şi mari. L-am luat cu binişorul şi l-am adus cât de cât pe calea cea bună. L-am şi tuns chiar, pentru că avea părul lung.

– Ascultă, îi spun, ai o mamă binecuvântată. Rugăciunile ei te-au adus aici.

– Da, Părinte, îmi spune acela, umblam prin Halkidiki şi nici eu nu mi-am dat seama cum am ajuns aici.

– Dacă va afla mama ta că ai venit aici în Sfântul Munte şi te va mai vedea şi tuns, foarte mult se va bucura.

– Dar de unde ştii, Părinte? Într-adevăr, se va bucura mult mama mea atunci când mă va vedea aşa schimbat.

Dumnezeu l-a împins când dintr-o parte, când din alta până ce l-a dus la „meşter”. Câtă rugăciune trebuie să fi făcut sărmana lui mamă!

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti. Volumul IV. Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 113-114)