„Cugetarea la judecata lui Dumnezeu naște în suflet frica de ea, iar călcarea în picioare a conștiinței alungă virtuțile din inimă. Frica de Dumnezeu alungă nepăsarea (lenevia), iar lipsa fricii o întărește. Păzirea gurii trezește înțelegerea lui Dumnezeu, când gura tace întru cunoaștere. Iar „multa vorbire” naște lenea și prostia. A renunța la voia ta în favoarea aproapelui înseamnă că mintea ta vede virtuțile lui, iar a ține la voia ta față de cea a aproapelui arată necunoașterea. Meditația însoțită de frică păzește sufletul de patimi, iar rostirea vorbelor lumii îl întunecă, lipsindu-l de virtuți.”

(Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte (Cuvântul XVI, Despre bucuria făcută sufletului care voiește să-I slujească lui Dumnezeu), în Filocalia XII, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 118)