Sfânta Parascheva luptă pentru nașterea de prunci sănătoși
Am născut o fetiță sănătoasă, de 4,400 g, 54 de cm. A primit nota 7 la naștere, dar a fost un copil sănătos, deși foarte puțini dintre copiii născuți cu aplicație de forceps se nasc fără complicații. În fiecare an mergem la Iași, la Sfânta Cuvioasă Parascheva, să-i mulțumim pentru tot ceea ce a făcut și face pentru noi.
Eu și soțul eram doi tineri căsătoriți, la început de drum. Am rămas însărcinată foarte repede, iar când mi-am calculat data probabilă a nașterii pruncului meu, m-am uitat pe calendar și... acea zi era chiar 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva.
Sarcina a început să se dezvolte, însă curând au apărut și complicațiile. La un interval de trei săptămâni, eram internată pentru oprirea contracțiilor.
Apoi, am fost supusă unei intervenții de cerclaj – efectuată pentru a ajuta la închiderea colului uterin, pentru menținerea sarcinii. După alte câteva luni de internări și tratamente, doctorii au hotărât să îmi scoată firul de cerclaj, care ar fi trebuit să ducă la nașterea prematură, din cauza contracțiilor. Cu toate acestea, au trecut două luni și jumătate, iar nașterea nu se mai producea. Una dintre surorile mele mi-a zis: „Stai liniștită, că pe fata ta o apără Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Se apropia ziua Sfintei, și eu tot nu nășteam.
Într-o zi de joi, la control, doctorița mi-a spus că totul este în regulă și că, dacă nu se va produce nașterea până luni, voi intra în operație pentru cezariană. Zilele au trecut, era deja duminică și nu intervenise nicio schimbare. Mi-am pregătit cele de trebuință pentru spital, iar noaptea, la ora 1.10, m-am trezit cu contracții foarte puternice, la interval de cinci minute. Am sunat medicul care îmi supraveghease sarcina, însă pentru că era noapte și dorea să doarmă, m-a trimis la spital.
Am stat în travaliu 12 ore de chin și suferință. Afară începuse o ploaie torențială, iar ploaia bătea spre fereastra salonului unde eram internată. Apa se prelingea pe sub geamurile termopan, încât și medicii care veneau să mă consulte se mirau cum de intră apa în camera respectivă.
Doctorița refuza să-mi mai facă cezariană, pe motiv că nu are rost, pentru că totul era în regulă. Primul meu gând s-a îndreptat către Sfânta Parascheva, simțeam că și ea se lupta pentru copilul meu și pentru mine.
După îndelungate dureri și insulte suferite din partea personalului medical, câteva cadre medicale s-au urcat pe abdomenul meu, pentru că fătul nu putea să se nască. Doctorița s-a hotărât să folosească un forceps pentru a extrage bebelușul. Am simțit o durere foarte mare, doctorița a aruncat ustensile pe jos, apoi am văzut-o cu bebelușul în brațe, dar copilul nu plângea. Am întrebat imediat de ce nu plânge fetița, însă nimeni nu mi-a răspuns nimic. Copilul înghițise lichid amniotic. Doctorița deja era într-o stare disperată, văzând că nu pot să nasc normal și nici nu mai era timp pentru cezariană.
După câteva minute de tăcere, am auzit glasul copilului meu, Ana-Maria Parascheva! Atunci, am înțeles că Sfânta Parascheva ne iubește și s-a luptat pentru noi, pentru mine și pentru fetița mea.
Am născut o fetiță sănătoasă, de 4.400 kg, 54 de cm. A primit nota 7 la naștere, dar a fost un copil sănătos, deși foarte puțini dintre copiii născuți cu aplicație de forceps se nasc fără complicații.
Fetița mea are acum 11 ani și șase luni, iar între timp ne-a mai dăruit Dumnezeu și un băiețel de șapte ani. În fiecare an mergem la Iași, la Sfânta Cuvioasă Parascheva, să-i mulțumim pentru tot ceea ce a făcut și face pentru noi.
Multe minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva ni s-au arătat până în prezent, iar noi știm că ea este mereu în preajma noastră. Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea noastră, îți mulțumim și te iubim!
(Mărturie trimisă de Iuliana, cititoare a portalului doxologia.ro)
De ce tinerii sunt mereu plictisiți și nu pot simți bucuria de a trăi?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro