Mănăstirea Valaam (Karelia, nord-vestul Rusiei, pe insula Valaam din Lacul Ladoga) Mănăstirea Valaam, cu hramul „Schimbarea la Față a Mântuitorului“, este una dintre cele mai mari mănăstiri și centre monahale din Rusia. Locul mănăstirii a fost sfințit prin rugăciunile și propovăduirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat care a ajuns potrivit tradiției până aici cu propovăduirea, profețind despre bogăția duhovnicească care se va arăta în aceste locuri. Întemeiată în secolul al X-lea, Mănăstirea Valaam este o stavropighie ce se află sub directa îndrumare a Patriarhiei de Moscova, și nu de episcopul local. De mai multe ori Mănăstirea Valaam a fost distrusă și devastată, de mai multe ori călugării acesteia au fost trecuți prin sabie, sfințind pământul cu sângele lor de martiri, de mai multe ori sfintele biserici și paraclise au fost cuprinse de incendii, însă, de fiecare data, mănăstirea a renăscut și a crescut mai puternică în viața de obște și în rugăciune. Insula și Mănăstirea Valaam se află în partea nordică a Lacului Ladoga, în ținutul rusesc Kareliya, pe cea mai mare insulă a unui arhipelag alcătuit din circa 50 de insulițe. Catedrala mănăstirii, înălțată la 50 de metri altitudine, este situată în partea estică a Insulei Valaam, turlele albastre ale acesteia putând fi văzute aproape din toate părțile arhipelagului. Cunoscută și sub denumirea de „Muntele Athos de Nord“ sau „Marea și Cinstita Lavră“, acest izvor al monahismului rus a fost întemeiat de către Sfântul Serghie și Sfântul Gherman, sfinții făcători de minuni ai mănăstirii. Numele de „Valaam“ se traduce, în limba finlandeză, prin cuvintele „ținutul înalt“. Una dintre legendele locului spune că, la începuturile monahismului pe aceste locuri, insula era un loc unde se săvârșeau multe sacrificii păgâne. Potrivit tradiției locului, mănăstirea a fost întemeiată în anul 992 de către monahii greci Serghie și Gherman, care au venit aici atrași de solitudinea locului și împinși de dorința lor de a duce o viață ascetică. Aceștia au fost canonizați de către Biserica Ortodoxă Rusă. În anul 1163, așteptându-se la o nouă invazie, călugării au deschis mormintele celor doi sfinți întemeietori ai mănăstirii și au luat Sfintele lor Moaște și le-au dus în Novgorod, într-un loc ferit de mâinile necredincioșilor. Potrivit unor surse, aceasta este a patra mutare a Sfintelor Moaște, lucru ce atestă și el vechimea mănăstirii. Odată cu trecerea pericolului, în ziua de 11 septembrie 1180, când se face prăznuirea celor doi sfinți, călugării au adus înapoi Sfintele Moaște. Pentru a le feri de necredincioși, călugării au săpat un nou mormânt în piatră și le-au așezat acolo cu evlavie unde se află și astăzi. În acea vreme, fiind așezată la granița dintre Novgorod și Suedia, Mănăstirea Valaam a fost distrusă de către suedezi în repetate rânduri. La data de 20 februarie 1578, suedezii atacă mănăstirea, omorând 18 părinți bătrâni și 16 ucenici. Cu ajutorul țarilor ruși Feodor Ioannovici și Boris Godunov, mănăstirea a fost reconstruită, însă nu pentru mult timp. În anul 1611 aceștia au ars pentru ultima oară Mănăstirea Valaam, călugării acesteia fiind trecuți cu toții prin sabie. Insula va ramâne pustie pâna în anul 1715, când mănăstirea a fost reînființată de către Petru cel Mare. Începând cu anul 1819, Sfinții Serghie și Gherman vor fi cinstiți pe întreg cuprinsul Rusiei, icoane și catedrale fiind ridicate în cinstea lor. Împărații ruși Alexandru I, Alexandru al II-lea și Nicolae al II-lea au venit fiecare să se închine acestui loc sfânt. În 1809, Suedia a cedat Rusiei Finlanda, care a devenit Mare Ducat autonom. Deoarece mănăstirea era situată în acest ducat, atunci când Finlanda și-a câștigat independența în 1917, Valaam a devenit parte a Bisericii Finlandei, biserică autonomă, parte integrantă a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. În timpul „Războiului de Iarnă“ dintre Finlanda și Uniunea Sovietică din 1940, călugării mănăstirii au fost evacuați în Heinavesi, Finlanda. La sfârșitul războiului frontiera a fost mutată spre apus astfel încât Lacul Ladoga a intrat în componența Uniunii Sovietice. Călugării evacuați, fiind lipsiți acum de posibilitatea de reîntoarcere, au format Mănăstirea Noul Valaam în Heinavesi. Este singura mănăstire din cadrul Bisericii Finlandeze. Odată cu pierderea comunității monahale și cu includerea Lacului Ladoga în Uniunea Sovietică, clădirile mănăstirii inițiale au rămas nefolosite odată cu popularea insulei cu populație seculară. Cu timpul, insula a devenit bază militară sovietică. Odată cu slăbirea restricțiilor impuse Bisericii Ortodoxe din Uniunea Sovietică odată cu anii 1980, mănăstirea inițială a fost reactivată în 1989, iar clădirile restaurate de-a lungul anilor care au urmat. Spre sfârșitul anilor 1990, Mănăstirea Valaam a câștigat putere legală din ce în ce mai importantă în insulă sub Patriarhul Alexei al II-lea. În încercarea de a reîntoarce insula la starea de izolare spirituală și de a scăpa de posibilitatea monopolizării industriei turistice în insulă, mănăstirea i-a obligat pe mulți rezidenți să se mute pe continent. După ani de proceduri legale eșuate, mulți rezidenți ai insulei au ales să plece decât să continue lupta, astfel încât au mai rămas doar câțiva, până în prezent. Mănăstirea propriu-zisă a Valamului, are în jur de 13 schituri care se află răspândite pe mai multe insulițe mici ale lacului Ladoga, dintre care astăzi sunt deschise doar opt. Dintre acestea am putea aminti schitul „Sfântului Ierarh Nicolae“, schitul „Sfântului Prooroc Ilie“, cel în cinstea „Tuturor Sfinților“, a „Cuviosului Avramie al Rostovului“, al „Cuviosului Alexandru Svirskii“, schitul „Sf. Ioan Botezătorul“, schitul „Învierii Domnului“, schitul „Ghetsimani“, schitul în cinstea „Icoanei Maicii Domnului din Koniev“ și cel în cinstea „Icoanei Maicii Domnului din Smolensk“. La mănăstirea Valaam s-a retras din anul 1865 Sfântul Antipa de la Calapodești (Sfântul Antipa Românul – pomenit la 10 ianuarie). Aici se găsesc și sfintele sale moaște.