1. Cum este zugrăvit Sfântul Nicolae în iconografia ortodoxă?

În general, zugrăvirea unei persoane sfinte, al cărei chip nu se cunoaște din descrieri ale contemporanilor, se realizează după manualele de pictură. Cea mai cunoscută scriere, tradusă și la noi în țară, este alcătuită între anii 1701 – 1733, după alte modele anterioare,  de către iconograful Dionisie din Furna (n. aprox. 1670 – m. 1745). 

Potrivit acestei erminii, Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, este zugrăvit ca un bătrân, pleșuv, având barba rotundă. În reprezentările vechi, el este zugrăvit în felon, cu omofor, fără mitră. Sfântul are fruntea înaltă și puțin păr alb pe creștet. În funcție de evenimentele din viața lui și cele de după adormirea sa, scenele îl pot avea ca subiect într-un conținut destul de variat, acestea debutând cu nașterea, botezul, hirotonia sfântului întru diacon, preot sau arhiereu, minunile făcute în viață, precum și intervențiile minunate de după adormirea sa. 

În pictura murală, el este reprezentat în picioare în absida altarului bisericilor ortodoxe, având inscripționat pe filacter un fragment din Rugaciunea antifonului III din Sfânta Liturghie: „Cela ce ai dăruit nouă aceste rugăciuni obștești și împreună glăsuitoare...”. În mod excepțional, atunci când Sfântul Nicolae este și patronul bisericii, el mai poate fi reprezentat în pictura murală în naosul bisericii, în rândul sfinților mucenici din primul registru, în cadrul scenei „Deisis” cu Iisus Hristos sau chiar cu Maica Domnului ori poate fi reprezentat flancat de reprezentarea – în medalion – a lui Iisus Hristos – binecuvântându-l și a Maicii Domnului – dându-i omoforul.  

În pictura iconostasului, în rândul icoanelor împărătești, în raport cu forma iconostasului și a icoanelor, Sfântul Nicolae este pictat binecuvântând cu dreapta, iar în mâna stângă ținând Sfânta Evanghelie, fiind reprezentat bust, în picioare ori șezând pe un jilț  arhieresc. Această icoană este așezată spre închinare în partea opusă icoanei care reprezintă hramul bisericii – așezată spre închinare în partea de sud a iconostasului. Acolo unde spațiul din iconostas este generos, sfântul poate fi reprezentat central, pe jilț arhieresc, înconjurat cu scene din viața și minunile săvârșite.    

2. Care sunt virtuțile principale ale Sfântului Nicolae, care se reflectă în reprezentările iconografice?

În gândirea bisericească există o strânsă legătură între cuvânt sau cântare și imagine, ambele fiind slujiri liturgice ca suport al rugăciunii și mijloace de transfigurare. De aceea, se poate observa că reprezentările din icoane nu sunt altceva decât transpuneri grafice ale imnurilor dogmatice. 

În cazul de față, așa cum ne descoperă și troparul Sfântului Nicolae („Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!”) se poate observa: virtutea teologică a credinței – exprimată prin sobrietatea gesturilor și a veșmintelor; asumarea Fericirilor enunțate de Hristos – transpuse în blândețea ca virtute; înfrânarea / asceza – prin trăirea simplității vieții ca esență a fericirii. Aceste virtuți sunt, așa cum mărturisește în continuare troparul, trepte de cunoaștere interioară spre adevărurilor lucrurilor din această lume: smerenia și sărăcia transpuse ca act de viață trăită în folosul semenilor, dar și arvună întru dobândirea celor înalte și bogate de dincolo de lume, adică bucuria de a fi cu Dumnezeu în Împărăția cerurilor. 

Iconografia are propriile canoane, fiind ea însăși o virtute a expresivității  izvorâtă nu doar prin talent artistic, ci mai ales prin viața curată și rugăciunea pictorului. În asemenea condiții, cu harul lui Dumnezeu, se poate surprinde iconic înălțimea morală și osatura spirituală a sfântului care poate să mijlocească cu rugăciunile sale la Dumnezeu.

3. Ce ne spun cercetările realizate în 1957 la Bari despre chipul și constituția fizică a Sfântului Nicolae?

Plecând de la osemintele analizate în cercetarea menționată de dumneavoastră, examinările realizate în anul 1957 la Bari ne descoperă faptul că acestea reconstituie statura unui bărbat în vârstă de peste șaptezeci de ani (cercetările istorice apreciază moartea Sfântului Nicolae în jurul vârstei de 75 de ani, alții includ vârsta sfântului în limitele de 72 și 80 de ani).

După măsurătorile antropologilor, osemintele aparțin unui bărbat cu o înălțime medie – dar  cu o constituție mobilă, cu o înălțime de aproximativ 1, 67 metri. Umerii ar fi avut o deschidere de 40 cm, o circumferință toracică de 86 cm, mâinile aveau o dimenisiune de aproximativ 19 cm, picioarele de 26 cm și o lățime de 10 cm. Circumferința capului ar fi fost de 52, 4 cm. În privința fizionomiei, cercetările au arătat că oasele craniului pot recompune o față scurtă și largă, cu bărbia împinsă înainte, cu o frunte lată, orbite destul de mari și un nas de mărime medie. Pomeții scobiți erau ieșiți ușor în afară. Dinții puternici și deteriorările smalțului indicau o dietă în principal vegetariană.

Cercetătorii au prezentat faptul că osemintele studiate prezentau dovezi de suferință, îndurate în condiții de privațiuni de libertate petrecute în medii umede și nesănătoase, care au cauzat degradări asociate cu artrită cronică severă la nivelul coloanei vertebrale și a pelvisului. Din aceleași motive, craniul prezenta o îngroșare osoasă care ar fi cauzat dureri cronice de cap. De altfel, se știe că Sfântul Nicolae a fost întemnițat câțiva ani în jurul vârstei de 51 de ani.

Într-un mod deloc surprinzător pentru posibilitățile tehnice de simulare pe calculator a anatomiei chipului, cercetătorii au reconstituit fizionomia acestuia și după ce au conturat elementele edificatoare ale expresivității chipului său, au proiectat țesuturile moi precum: sprâncenele, ochii, pleoapele, nasul, buzele, bărbia, obrajii și barba, toate corespunzătoare osului scheletic fotografiat din multiple unghiuri, au constatat faptul că  toate trăsaturile rezultate aparțin unei persoane cu o față ascetică, subțire, cu ochi mari și frunte înaltă, meditativă. Cercetătorii, fiind italieni, au asociat cu ușurință datele descoperite cu reprezentarea bizantină a Sfântului Nicolae din scena cu Fecioara și Sfântul Ioan Botezătorul din Capela „Sfântul Isidor” a Bazilicii „Sfântul Marcu” din Veneția.

4. Este interesant, așadar, faptul că reprezentările iconografice corespund în mare parte acestei descoperiri antropologice…

Dintotdeauna reprezentările iconografice s-au inspirat din realitate, iar când aceste reprezentări au lipsit, s-a apelat la tradiția scrisă și nescrisă a bisericii. Cum, însă, evlavia pentru sfinți este un proces cristalizat în timp, consider că în mentalul colectiv s-a conturat chipul sfântului prin extensia asupra sa a valorii faptelor și virtuților pe care le-a avut, precum credința, înțelepciunea, bunătatea, asceza etc. Sunt situații în care se adeverește cuvântul Scripturii care spune: „dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19, 40). În cazul de față, arhelogia și antrolopogia nu vin să semnaleze, ci să reconfirme existența istorică și pătimirile sfântului în limitele iconografiei cunoscute, fapt care consolidează și mai mult legătura dintre credincioși și sfânt prin însăși adeverirea moaștelor sale vrednice de cinstire.

5. Cum vedeți relația dintre credință și știință în acest caz? Poate știința să întărească credința prin descoperiri de acest tip?

Expresia binecunoscută a celebrului fizician Albert Einstein, precum că „știinţa fără religie este infirmă” iar „religia fără ştiinţă este oarbă”, este edificatoare în relația dintre credință și știință. Cele două aspecte ale cunoașterii se susțin reciproc, lipsa uneia devenind pagubă pentru cealaltă. În cazul cercetării antropologice întreprinse, consider că știința este chemată să slujească viața pe toate palierele de manifestare a ei, iar cine este preocupat de relația credință – știință, mai ales din perspectiva unei vieți înnobilate cu credință, va avea plăcuta surpriză să constate că știința, cu mijloacele moderne de investigare, va rafina modul de expunere a adevărului și îl va așeza în slujba credinței. Există deja domenii din sfera fizicii avansate unde metafora a luat locul terminologiei clasice, limbajul științific fiind destul de sărac pentru a cuprinde observațiile din noile realități subtile studiate, exterioare sau interioare, de unde și poetizarea limbajului în orizontul exprimării inexprimabilului. Cine a spus că viitorul cercetării științifice se va deschide acelora care poartă rugăciunea lui Iisus în inima lor a avut mare dreptate, știința și credința fiind două aripi care susțin împlinirea potențialului uman și înălțarea ființei umane către Dumnezeu.   

6. Cum poate acest subiect să inspire dialogul dintre teologie și antropologie?

Fără îndoială, dialogul dintre științe poate să aducă un plus de înțelegere la „adevărul lucrurilor”, cu atât mai mult cu cât subiectul central al teologiei ortodoxe din secolul al XXI-lea va fi reprezentat de antropologie. Dacă nu demult teologia era precocupată de ceea ce reprezintă Biserica, în prezent ea este preocupată de ceea ce reprezintă fiinţa umană în toată complexitatea ei. Poate nu întâmplător, prin intermediul noilor tehnologii de investigare actuale, secolul XXI este dedicat studierii creierului și înțelegerii complexității ființei și naturii umane.

7. Credeți că aceste detalii despre viața și aspectul fizic al Sfântului Nicolae ar putea să îi apropie pe credincioși mai mult de el?

În general, viața de credință nu solicită dovezi amănunțite cu privire la viețile sfinților și mai ales necesitatea de a cunoaște întreg zbuciumul prin care moaștele unui sfânt, mai ales din vechime, au ajuns până la noi. Fiind angrenat în viața socială cu toate provocările ei, creștinul practicant, evlavios, care nu se lasă pradă îndoielii și scepticismului – necesar până într-un punct, Îl caută pe Dumnezeu și pe sfinții săi pentru a primi ocrotirea și binecuvântarea, dar nu își propun să răspundă la unele aspect care scapă înțelegerii și celor mai luminate minți.  

Este evident faptul că, atunci când ajungi să cunoști și să înțelegi întregul context al mutării osemintelor din Mira Lichiei în Bari, observi cum Pronia lucrează prin oameni onești în slujba științei și credinței. Sau constați cum adevărurile istorice ale tradiției și vieții creștine sunt confirmate cu dovezi, iar sentimentul faptului de a fi pe cale sporește credința, sfințește nădejdea și înmulțește dragostea între oamenii care împărtășesc  aceleași valori, extinzându-le în lume prin bucuria vieții lor ca o undă de bunătate, pace și fraternitate.