Preacuvioase Părinte Stareț, cum vedeți viitorul monahismului?

Neoficial, îl văd sumbru. Oficial, vom vedea. Toate sunt de la Dumnezeu. Monahii și monahiile vin din lume. Dacă în lume credința scade și dragostea de Dumnezeu s-a răcit, automat mai puțini sunt cei care vin la mănăstire. În mănăstire nu poți să vii decât dacă Îl iubești pe Dumnezeu. Acesta e principalul motiv. Mai sunt și altele: că n-ai ce mânca, că n-ai unde dormi etc., dar sunt puțini aceștia, zece la sută. Dar 90% dintre cei care vin la mănăstire vin din dragoste de Dumnezeu.

Dacă ne întoarcem privirile în istorie, când au avut loc cele mai multe veniri ale tinerilor la mănăstire? În timpurile când era foamete, război, când omul își punea problema că s-a depărtat de Dumnezeu. Așa a fost și în Vechiul Testament. Dacă va voi, Dumnezeu poate să-și aducă oameni ai Lui.

Oscilația omului și răbdarea lui Dumnezeu

Bogăția întotdeauna l-a îndepărtat pe om de Dumnezeu. Este un paradox, și eu le spun oamenilor: în momentul în care tu ai de toate, ar trebui să fii mai aproape de Dumnezeu și să-I fii recunoscător că ți-e bine. Du-te și la biserică, căci acum ai de toate și ai și timp să te rogi. Dar ei se îndepărtează de El și-și pun toată nădejdea în forțele proprii. Și atunci Dumnezeu ce face? Dă o boală, dă cutremure, taifunuri, foamete și atunci omul merge la biserică, să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Și atunci El oprește aceste plăgi. Asta e oscilația omului. Nu știm cât ne va mai îngădui Dumnezeu.

Noi, monahii, suntem mici și știm că avem conducător pe Hristos. Cei din armată sunt toți într-un anumit grad și-l au conducător pe președinte. În armată, ierarhia se vede: acesta-i colonelul, acesta-i generalul. Dar la noi, dacă duhovnicii și stareții se amestecă în obște, nu-i știe nimeni.