Expresia „Sfinții nu mor niciodată. Ei devin lumină” surprinde esența credinței creștine în viața veșnică și în prezența continuă a sfinților în viața credincioșilor. Sfinții, prin viața lor exemplară și prin harul primit de la Dumnezeu, devin călăuze spirituale, luminând calea celor care urmează exemplul lor. Ei nu dispar odată cu trecerea în veșnicie, ci devin prezențe vii în inimile și rugăciunile credincioșilor, mijlocind pentru ei și oferind nădejde și întărire. Într-o lume tot mai secularizată, redescoperirea prezenței sfinților în viața creștinului ortodox nu este doar un act de evlavie, ci o reafirmare a sensului profund al existenței: comuniunea veșnică cu Dumnezeu în iubire. În acest context duhovnicesc, aducerea pentru prima dată în România ale moaștelor Sfintei Împărătese Elena reprezintă un eveniment cu o semnificație duhovnicească deosebită. Sosirea lor are loc cu prilejul hramului Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman, în Duminica Femeilor Mironosițe – sărbătoare a curajului, iubirii și credinței neclintite. Aducerea moaștelor sale într-o zi închinată femeilor purtătoare de mir este un semn al lucrării nevăzute a harului, care aduce împreună sfințenia vieții, jertfa, și cinstirea sfinților. Despre acest lucru am discutat cu Arhim. Sebastian Serdaru, starețul  Mănăstirii Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.

Părinte Arhimandrit, sfinții sunt numiți „icoane vii ale lui Hristos”. Ce rol au sfinții în viața noastră?

Hristos a înviat! Sfinţii sunt cei care ajung să-L vadă pe Hristos, aşa cum El este. Adevărata înviere este schimbarea inimii, pentru că omul vede cu inima. Despre ucenicii de la Emaus citim că „li s-au deschis ochii şi L-au recunoscut”. De ce acum Îl recunosc? Pentru că le ardea inima. Atunci e adevărat că-n inima noastră Îl întâlnim, pentru că ceva se schimbă, căci mai înainte aveam o inimă moartă. Cuvântul lui Hristos ne încălzește inima, ne schimbă mintea, fața, ochii, întreaga fiinţă. Ne învie. Iată ce înseamnă a-L cunoaște pe Domnul, pe Cel viu: că și noi trăim, suntem vii. Trăim deja prin Învierea Sa. După cum am fost împreună-răstigniți cu El pe cruce și împreună-îngropați în mormânt, așa suntem împreună-înviați cu El. Centrul schimbării este trecerea de la întristare la mângâiere. O viață trăită în depresie, întristare, dezolare e mai rea decât moartea. O viață trăită în neîncredere, descurajare, singurătate, ceartă, este iadul, căci omul are inima „înghețată”, iar mintea nu înțelege nimic, decât numai fricile și prejudecățile proprii. 

Sfinţii au depăşit toate acestea. De aceea, viața li se deschide primirii făgăduinței lui Dumnezeu, încrederii, iar inima le arde. Ei au ascultat Cuvântul Fiului Care ne-a iubit cu iubirea Tatălui, iar acest fapt i-a schimbat, i-a ajutat să-L întâlnească pe Cel viu și să-L recunoască. Dacă vrei să-L vezi, privește la fața ta și la viața ta care s-au schimbat. Este ceea ce se întâmplă creştinilor care au primit Învierea, adică sfinţilor. Fața lor este o reflexie a Feței Sale. Încep să trăiască la fel ca El. Hristos ne-a revelat cine suntem noi, asemenea Lui. În acest sens, sfinţii sunt icoane vii ale lui Hristos, martori ai lucrării dumnezeiescului har al lui Dumnezeu şi îndemnuri pentru ca noi să ne străduim să dobândim sfinţenia.

Cine a fost Sfânta Maria Magdalena și cum a ajuns dintr-o femeie posedată de demoni să-și transforme viața, devenind părtașa și vestitoarea Învierii Domnului?

Din capitolul 8 al Evangheliei lui Luca şi din capitolul 16 al Evangheliei lui Marcu ştim că Sfânta Maria Magdalena a fost o demonizată. Hristos a scos şapte demoni din ea. În Sfânta Scriptură, numărul 7 simbolizează ceva complet. Demonizarea Mariei a fost completă. Dacă privim la „simptomele” îndrăcitului din Gadara, atunci observăm că umbla fără haine, se autorănea, locuia în singurătate prin locuri necurate, avea puteri supraomeneşti, spunea blasfemii, scotea ţipete şi făcea multă gălăgie. Demonii urmăresc întotdeauna pieirea omului. De astfel de puteri întunecate, care aveau controlul deplin asupra Mariei Magdalena, a eliberat-o Domnul. În Hristos, ea a văzut cum lumina străluceşte în întuneric şi a început astfel viaţa cea nouă pentru ea. De acum înainte, L-a urmat pe Domnul şi I-a slujit cu tot ce avea ea. Ea L-a urmat pe Hristos din propria ei convingere, pentru că avusese parte de vindecare şi eliberare. Tainic, era condusă de Domnul din întuneric la lumina Sa minunată. Pentru Maria Magdalena începuse deja drumul pascal. Poate, de aceea, a şi fost aleasă tocmai ea să primească mai întâi vederea lui Hristos Înviat, pentru a fi martora biruinţei Lui asupra iadului, din pricina căruia ea suferise atâtea. A venit la mormânt dis-de-dimineaţă cu gândul de a-L unge cu miresme şi pentru a-L plânge, dar acolo s-a întâmplat altceva, un fapt mult mai înalt decât s-ar fi gândit ea vreodată. Petru şi Ioan n-au întâlnit la mormânt nici îngeri, nici pe Domnul Înviat,  
dar Maria i-a întâlnit pe toţi. Sigur că toţi ucenicii Îl iubeau pe Domnul, dar aici este vorba despre taina descoperirii lui Hristos Dumnezeu. S-a descoperit acolo unde a văzut dragostea mai mare pentru El. Cei doi ucenici au plecat acasă. Despre Maria, Evanghelia ne spune: „dar Maria stătea afară lângă mormânt şi plângea” (Ioan 20,11). Înţelegem că dragostea Mariei este răbdătoare şi este desăvârşită în durere. După ce Îl recunoaşte pe Hristos, I Se adresează, spunându-I: „Rabuni!”, adică „Învăţătorul meu”. O adresare foarte familiară care vorbeşte despre dragoste, apropiere, încredere şi dăruire. Cum să lase Domnul fără răspuns o astfel de inimă­? Ea care odinioară a fost un caz lipsit de speranţă şi o pradă a diavolului, era acum o slujitoare bucuroasă a lui Hristos. Prima martoră a Învierii Sale. „Căci Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari” (1 Corinteni 1,27).

Ce ne spune Sfânta Împărăteasă Elena, cunoscută pentru râvna în credință și faptele ei, despre rolul femeii în istoria Bisericii noastre?

Când Dumnezeu l-a blestemat în Eden pe şarpe, El a profeţit prin aceasta că seminţia femeii îl va birui pe diavol. Mântuirea omenirii s-a făcut prin Întruparea lui Hristos, Care Se va naşte dintr-o femeie la „plinirea vremii” (Galateni 4,4), adică naşterea Sa din Preacurata Fecioară Maria. În Sfânta Scriptură vedem, adeseori, că rolul femeii este acela de a arăta dragostea, bucuria, întristarea, mângâierea pe care ni le poartă Domnul, dar şi invers, iubirea pe care noi I-o purtăm. Când, după o biruinţă în luptă, bărbaţii s-au întors acasă sănătoşi, femeile au cântat şi au scos strigăte de bucurie (1 Samuel 18, 6-7). La înmormântarea membrilor familiei, femeile cântau cântări de jale (Ieremia 9, 17-19). Când Domnul ne asigură de mângâierea Sa, El ne arată aceasta sub chipul unei femei: „Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu” (Isaia 66,13). Şi apoi, nu există imagine mai frumoasă pentru dragostea dintre Hristos şi Biserica Sa decât mirele şi mireasa lui (2 Corinteni 11,2). În acest sens, şi Sfânta Elena are o importanţă deosebită în istoria şi spiritualitatea creştină. Pentru viaţa şi lucrarea ei, Dumnezeu i-a dăruit măreţie şi slavă. Înălţată pe tronul lumii acesteia, a avut onoarea de a instaura, alături de fiul ei, creştinismul. Sfinţenia vieţii Sfintei Elena nu a fost pusă niciodată la îndoială. Ea a luminat lumea romană de la Locurile Sfinte prin vizita ei şi a comemorat evenimente-cheie din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, prin construcţiile realizate. Creşterea numărului pelerinajelor în Palestina şi slujirea la altarele de acolo, în Antichitatea târzie, au rezultat din exemplul şi  implicarea ei. Deși Constantin cel Mare a fost un lider puternic și independent, influența Sfintei Împărătese Elena asupra sa a fost semnificativă, în special, în ceea ce privește sprijinirea creștinismului. Fără îndrumarea și exemplul ei, procesul de încreștinare a Imperiului Roman ar fi putut fi mai lent sau diferit. După trei secole de suferințe și sacrificii, lumea creștină a cunoscut libertatea, aducând mulțumire lui Dumnezeu şi laudă Sfinţilor Împăraţi, pe care i-au numit „cei întocmai cu Apostolii”.

Deși la o primă vedere Sfânta Maria Magdalena și Sfânta Elena par foarte diferite, totuși, ce le unește pe ambele în plan duhovnicesc?

Cele două Sfinte care se vor întâlni în Duminica Mironosiţelor la hramul Mănăstirii Pantocrator, spre bucuria ortodocşilor creştini, sunt foarte asemănătoare în trăirea lor şi în slujirea pe care i-au adus-o lui Hristos. 

Nu întâmplător, atât Sfânta Maria Magdalena, cât și Sfânta Împărăteasă Elena, poartă titulatura de întocmai cu Apostolii: una a fost martoră sub Cruce la Răstignirea Domnului şi, apoi, martoră și propovăduitoare a Învierii Domnului, iar cealaltă a descoperit cinstita Cruce în cetatea Ierusalimului, fiind printre principalii ctitori ai primelor biserici construite la locul Nașterii Domnului și la locul Învierii Mântuitorului. 

Pe de altă parte, chiar întâlnirea lor cu Hristos este asemănătoare, deşi le despart aproape trei veacuri. Sfânta Maria Magdalena L-a întâlnit pe Domnul când se afla într-o mare durere, fiind vindecată de demonii care o supărau, iar Sfânta Elena a cunoscut credinţa creştină când sufletul ei era sfâşiat de mâhnirea părăsirii de către soţul ei. Prin credinţă a fost vindecată. După vindecarea sa, Maria Magdalena şi-a pus în slujba lui Hristos tot avutul ei, iar Elena împărăteasa a cheltuit foarte mult ca să ridice în cinstea Lui biserici măreţe. 

Sfânta Maria Magdalena s-a dovedit a fi un model de credinţă şi iubire devotată în vremea Sfintelor Pătimiri şi la Înviere, în pofida urii iudeilor şi a romanilor, iar Sfânta Elena s-a arătat curajoasă în a-şi îndemna fiul, pe împăratul Constantin, să primească credinţa creştină într-o epocă în care împăraţii romani porniseră cea mai cruntă persecuţie împotriva Bisericii creştine. Sfânta Maria Magdalena s-a arătat întocmai cu Apostolii în călătoriile sale misionare, răspândind credinţa în Evanghelia lui Hristos, iar Sfânta Elena nu s-a lăsat mai prejos prin întreaga activitate misionară, fiind plină de milostenie şi construind biserici în stânga şi-n dreapta, din evlavie şi respectul profund pe care L-a avut pentru Mântuitorul lumii.

În ce mod aceste sfinte pot fi surse de inspirație pentru femeile de astăzi?

Credinţa, milostenia, curajul, mărturisirea şi iubirea pentru Hristos au fost şi vor fi în continuare cele mai importante virtuţi creştineşti. Ce continuă să aibă Sfânta Maria Magdalena atât de interesant, încât atrage atenţia teologilor, artiştilor, credincioşilor şi scriitorilor, în vremea noastră parcă mai mult decât în secolele trecute?  

Prezenţa ei în Evanghelie şi locul special pe care Hristos i l-a oferit în anturajul Său sunt cele mai importante aspecte care sunt studiate în numeroase scrieri contemporane. Faptul că evangheliştii au prezentat-o ca pe protagonista scenei de la mormânt în dimineaţa de Paşti, întâlnirea particulară cu Hristos şi trimiterea ei către Apostoli sunt văzute ca momente deosebite care inspiră încă slujirea femeilor în Biserică. În Sfânta Maria Magdalena vedem cât de mult ne-a iubit Hristos pe fiecare dintre noi, şi în special pe femeile care I-au fost ucenice. Magdalena este cea strigată pe nume în dimineaţa Învierii, cea care Îl numeşte pe Hristos „Domnul meu” şi care Îi recunoaşte glasul când o cheamă pe nume, ambele expresii ale unei aparţineri reciproce, expresii ale iubirii şi ale posesiei personale. Sfânta Mironosiţă este modelul cel mai concret al iubirii dumnezeieşti dintre Hristos şi Biserica Sa.

Sfânta Elena rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică. Pentru dragostea pe care i-a purtat-o fiului său, Constantin, este considerată ocrotitoarea familiei. De asemenea, pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea intensă faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, Împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate.

Cum îi putem ajuta pe tinerii de astăzi să redescopere valoarea sfinților și să le urmeze modelul de viață virtuoasă?

Cred că trebuie să avem încredere în prezenţa lui Hristos şi în lucrarea harului Său. Sfânta Biserică îşi continuă lucrarea misionară dintotdeauna, în stilul său. Iar cei care aud această chemare tainică şi îşi vor deschide inimile, vor auzi glasul Domnului şi îl vor recunoaşte. 

Sfânta Maria Magdalena a fost trimisă de Hristos ca Apostol către Apostoli. Slujirea ei de vestire a Învierii Domnului conţine pentru ucenici o legătură nouă cu Dumnezeu ca Tată al lor. Vestea că mormântul era gol a schimbat totul şi i-a pus în uimire pe ucenici. Şi toată această trezire lucrată de puterea harului lui Hristos Înviat a început prin trimiterea unei femei, a unei fiinţe fragile, dar cu o inimă plină de dragoste pe Domnul.

Dacă astfel lucrează Hristos prin sfinţii Săi de-a lungul istoriei Bisericii, atunci trebuie să avem încredere că noi toţi, tineri şi bătrâni, vom fi înflăcăraţi în dragostea noastră pentru Domnul prin exemplul şi mijlocirea lor. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi! Ei sunt cei care se descoperă şi care ne aleg de cele mai multe ori pe noi, pentru că, într-adevăr, ei nu mor niciodată. Ei sunt, aşa cum a zis Hristos, lumina lumii! 

(Interviu realizat de Filip-Hristofor Cane)