IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei: „Pe cei credincioși, Dumnezeu îi va lua Acasă” (Scrisoare pastorală, 2024)

Cuvântul ierarhului

IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei: „Pe cei credincioși, Dumnezeu îi va lua Acasă” (Scrisoare pastorală, 2024)

    • Invierea Domnului
      Învierea Domnului / Foto: Oana Nechifor

      Învierea Domnului / Foto: Oana Nechifor

Murind în Hristos, vom trăi în El de-a pururi, căci moartea nu este un sfârșit al călătoriei, ci numai sfârșitul unei faze a vieții și începutul alteia, incomparabil mai minunată decât cea de acum.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este biruința Sa asupra păcatului neascultării lui Adam, prin care a intrat în lume moartea (cf. Romani 5, 12). Descriind biruința Fiului lui Dumnezeu asupra morții și asupra iadului, Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului… Înviat-a Hristos și au căzut diavolii! Înviat-a Hristos și viața stăpânește!”.

În noaptea Sfintelor Paști, primim vestea cea mare și bună că noi, oamenii, luăm putere din puterea lui Hristos pentru a birui moartea din noi. Domnul nostru a împlinit ceea ce făgăduise: „Eu am venit ca (oamenii n.n.) viață să aibă și din belșug să o aibă” (Ioan 10, 10). Deci, viața noastră nu se întrerupe odată cu moartea, „vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit”, pentru totdeauna (cf. I Corinteni 15, 26).

Dreptmăritori creștini,

Așezându-ne în lumea pe care a creat-o din iubire, Dumnezeu ne ține sub aripile providenței Sale, având o grijă delicată de sufletele și de trupurile noastre. Viața noastră pământească este scurtă. Corpul fragil și plăpând se aseamănă cu un cort ce, cu ușurință, poate fi suflat de vânt și, apoi, distrus. Dar nimeni nu trăiește necontenit în cort. Sfântul Apostol Pavel ne încredințează că „dacă acest cort se va desface, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică în ceruri” (II Corinteni 5, 1). Așadar, știm că ne așteaptă casa Tatălui ceresc promisă de Mântuitorul nostru (cf. Ioan 14, 2).

Prin moarte, creștinul virtuos schimbă un cort pământesc pentru o casă permanentă, unde Se află Hristos, Înaintemergătorul nostru la cer. Dacă trupul este muritor, vieții umane nu i se pune capăt odată cu moartea. În noi există sufletul nemuritor, drept pentru care Mântuitorul ne spune: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă” (Matei 10, 28).

Precum arată Cuviosul Părinte Ioil din Kalamata (†1966), „sufletul are o valoare infinită, fiind curățit cu sângele lui Hristos”, Cel Care a biruit moartea. De aceea, când se încheie pelerinajul nostru, „trupul se întoarce în pământ, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat” (cf. Eclesiastul 12, 7).

Deci, părăsind această lume, sufletul nostru nu călătorește spre mormântul întunecos, ci spre brațele deschise ale lui Iisus, chiar acele brațe care odată au fost întinse pe cruce spre a demonstra marea Sa iubire pentru noi. El ne duce în Împărăția bucuriei veșnice, fiindcă nimic nu ne poate despărți vreodată de dragostea lui Dumnezeu (cf. Romani 8, 39).

Ca mădulare ale Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos (cf. Efeseni 1, 22-23), Îi aparținem Lui și suntem uniți în veci cu El, Care nu ne va lăsa din mâinile Sale. Oare vom putea muri, atât timp cât „Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi” (cf. I Corinteni 3, 16)? Oare viața primită de la Dumnezeu poate fi despărțită de El, Care „ne-a dat viață veșnică” (I Ioan 5, 11)?

Dacă Fiul lui Dumnezeu ne-a mântuit și ne-a deschis Raiul, avem convingerea că sufletele noastre nu pot să piară. Răscumpărătorul nostru „rămâne lângă noi până la ultima noastră răsuflare și este bun însoțitor răsuflării totale și desăvârșite a sufletului pentru cei care se urcă la cer”, cum observă Clement Alexandrinul.

Deci, murind în Hristos, vom trăi în El de-a pururi, căci moartea nu este un sfârșit al călătoriei, ci numai sfârșitul unei faze a vieții și începutul alteia, incomparabil mai minunată decât cea de acum. Credem toate acestea, deoarece Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru ca cei ce cred în El să dobândească viața veșnică (cf. Ioan 3, 16).

Speranța noastră este în Acest Dulce Mântuitor, Care a spus tâlharului: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23, 43), iar nouă ne spune: „Unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu” (Ioan 12, 26). Pe cei credincioși, Dumnezeu îi va lua Acasă. Convinși de aceasta, creștinii Bisericii primare obișnuiau să nu-l șteargă pe cel răposat din Registrul enoriașilor, ci sub numele lui adăugau următoarea însemnare: „Mutat în Biserica din cer”. Încredințați fiind că acolo ne mutăm în ceasul morții, noi cântăm, de praznicul pascal: „Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi”.

Pentru creștini, ziua în care un om moare este adevărata zi de naștere a lui, este ziua în care acesta se naște la viața veșnică, pregătită pentru el de Dumnezeu. Când o persoană moare, ea începe să trăiască, realmente, în mod deplin. Aceasta este credința noastră care ne umple de mângâiere, de optimism. Din acest motiv, primii creștini îmbrăcau haine albe în loc de negre la înmormântări, ca să-și exprime bucuria că prin moarte, decedatul s-a născut pentru viața viitoare.

Nutrind această convingere, Sfântul Ignatie Teoforul, înainte de moartea sa martirică, afirmă: Nașterea mea se apropie. Lăsați-mă să primesc lumina curată. Când voi ajunge acolo, voi fi cu adevărat om”. Ajuns pe tărâmul veșniciei, cel credincios va simți iubirea supremă a lui Hristos, va simți acel triumf al iubirii, care a transformat Vinerea Mare în Ziua de Paști.

Iubiți credincioși,

Anul 2024 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor. Este o chemare pentru noi să ne îndreptăm, cu iubire și compasiune, spre cei care poartă povara bolii și a suferinței. Ajutându-i pe aceștia, Îl imităm pe Hristos în fața Căruia se aduceau bolnavii, pe care „îi făcea sănătoși” (cf. Luca 4, 40). Totodată, Îl slujim pe El, Omul durerii, Care la Judecata finală va spune: „Bolnav am fost și M-ați cercetat” (Matei 25, 36).

Noi știm că boala, care poate distruge trupul, nu poate nimici sufletul nemuritor. De asemenea, știm că, la învierea universală, trupul muritor va învia întru putere și nestricăciune. Acesta este destinul nostru, datorită biruinței lui Hristos asupra morții.

Trăim astăzi într-o lume în care, adeseori, sufletul omenesc este cuprins de teamă, neliniște și spaimă, pentru că stă departe de Dumnezeu și pentru că respinge crucea, ca drum spre înviere și spre fericire. Totuși, celor credincioși le este clar că planul de mântuire al lui Dumnezeu trece prin cruce, dar duce la înviere și la viață nouă.

Trăind pe placul lui Hristos, Cel Care a suferit de dragul nostru, vom reuși să rezistăm în fața suferințelor, să ne ridicăm din căderile noastre și să sperăm că existența noastră nu se termină în lumea aceasta. Mântuitorul ne spune clar: „Pentru că Eu sunt viu și voi veți fi vii” (Ioan 14, 19). Cu o astfel de certitudine plină de bucurie, întâmpinăm și în anul acesta, „Paștile care ne-au deschis nouă ușile Raiului”.

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei