Doxologia sau Slavoslovia, numită în unele cărți de cult și Mărinda, este un imn de laudă închinat Sfintei Treimi, cântat sau citit la Utrenie, spre finalul slujbei. Acest imn mai poartă denumirea de Imnul îngeresc, întrucât Sfânta Evanghelie după Luca menționează faptul că primul verset al său – „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu...” – a fost cântat de cetele îngerești la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos (Luca II, 14).

În cadrul slujbei, preotul sau diaconul invocă acest imn prin cântarea ecfonisului „Slavă Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!”, strana și credincioșii răspunzând prin cântarea Doxologiei. Prin acest imn slăvim pe Treimea cea Sfântă nu doar pentru că ne-a dat lumina naturală a zilei (cântarea imnului coincizând cu ivirea primelor raze de soare), ci ne-a adus și lumina spirituală, a cunoștinței de Dumnezeu, El Însuși fiind „Soarele cel adevărat și lumina cea adevărată”, iar noi „întru lumina Sa vom vedea lumină”. Mântuitorul Hristos ne-a scos pe noi din blestemul morții prin Nașterea, Botezul și Îngroparea Sa, făcându-ne fii ai luminii și biruitori asupra morții, El fiind Lumina cea adevărată care ne călăuzește spre mântuire.

Doxologia, în cadrul slujbei de dimineață, constituie forma cea mai înaltă, apogeul laudei aduse de către Biserică, de către credincioși, lui Dumnezeu, laudă ce constituie scopul principal al părții a doua a Utreniei, ideea și termenul de „lumină” fiind predominante și centrale în structura și simbolismul acestei părți finale. De aceea, Utrenia poate fi considerată slujba prin excelență a zorilor sau a luminării, a bucuriei, precum o numește Sfântul Vasile cel Mare în lucrarea Regulile mari.

Vedem că, dacă în slujba de seară, Vecernia, se simte prezența unei ușoare griji, a unui sentiment de frică, cauzat de apusul soarelui și de dispariția treptată a luminii, sfârșitul zilei fiind asociat simbolic cu sfârșitul vieții noastre, în slujba de dimineață întâlnim contrariul, iradiind acum expansivitatea bucuriei, a veseliei pentru lumina care revine, care crește din nou, învăluind lumea și aducând cu ea nădejdea vieții, retrezind natura din somnul și întunericul nopții, așa cum venirea lui Hristos în lume a adus bucuria mult așteptatei mântuiri a neamului omenesc și a biruit stăpânirea cea de demult.

Doxologia are, aşadar, o semnificaţie cosmologică şi teologică deopotrivă, celebrând Răsăritul Luminii celei veşnice – Hristos, odată cu zorii zilei celei create de Dumnezeu.