Coliba „Sfinții Varlaam și Ioasaf” – Vigla
În pustia Vigla, ascunsă de vegetaţia deasă, se află Coliba Sfinţilor Varlaam şi Ioasaf.
La începutul secolului XX, aici s-a nevoit părintele Gavriil, dimpreună cu ucenicul său, părintele Varlaam.
Originar din insula Evvia, părintele Gavriil a venit în Grădina Maicii Domnului pe la anul 1880. Era evlavios şi serios, chibzuit şi cumpănit la vorbă, cu şiragul de mătănii în mâini şi cu rugăciunea în inimă şi pe buze. Cuvântul său măsurat era alcătuit numai din îndrumare şi sfat duhovnicesc în vederea binelui şi a virtuţii.
Bătrânul Gavriil Coşarul a avut ca ucenic un ieromonah duhovnic foarte evlavios şi plin de virtute, părintele Varlaam. Amândoi Bătrânii erau iubiţi de toţi părinţii aghioriţi, dar erau totodată cunoscuţi şi pentru rucodelia lor. Fiind aproape singurii în meşteşugul lor, prin confecţionarea de coşuri, felinare şi lampioane pentru biserici, toţi îi ştiau cu numele de „coşari”.
La Coliba care avea bisericuţa cu hramul Sfinţilor Varlaam şi Ioasaf în Vigla, ieromonahul Varlaam şi Stareţul său Gavriil trăiau în ascultare de mai bine de 50 de ani. Săvârşeau aproape în fiecare zi dumnezeiasca Liturghie şi se rugau pentru întreaga lume.
Astfel, cei doi monahi, stareţul şi ucenicul, au trăit în pace şi armonie mai mult de 50 de ani, „lăudând, binecuvântând şi slăvind ziua şi noaptea pe Domnul”.
(Foto) Pustia Vigla – loc de nevoiţă din Grădina Maicii Domnului
Sihăstria Provata – Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro