Mănăstirea Strofadelor și a Sfântului Dionisie din Zakynthos
Aşezată pe malul mării, în oraşul Zakynthos, Mânăstirea Strofadelor este prima care se distinge când intră vaporul în port. Aici se păstrează moaştele Sfântului Dionisie din Zakynthos.
Numele mănăstirii vine de la Arhipelagul Strofades format din două insule mici, stâncoase, care se numesc Harpya şi Stamfani, situate la 25 mile marine sud de Capul Keri, în Zakynthos.
În anul 1241, prinţesa Irina a Bizanţului, fiica împăratului Teodor I, a dat ordin pentru construirea unei impresionante mănăstiri închinate Mântuitorului Hristos şi Fecioarei Maria, cunoscută sub numele de Mănăstirea „Panaghia Panthohara”. În această mănăstire a trăit pentru câţiva ani şi Sfântul Dionisie, ocrotitorul spiritual al Insulei Zakynthos.
Atunci când şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, pe 17 decembrie 1622, la vârsta de 75 de ani, Sfântul Dionisie a cerut ucenicilor să fie înmormântat în mănăstirea de pe Insula Stamfani, unde a fost tuns în monahism.
Mănăstirea Strofadelor a fost un foarte important centru monastic și duhovnicesc al Ortodoxiei. De-a lungul timpului, mănăstirea a folosit drept loc de retragere şi întărire duhovnicească pentru oamenii de știință și preoţii din Zakynthos. Aici a trăit ca monah patriarhul Grigorie al V-lea al Constantinopolului.
În 1716, din cauza numeroaselor incursiuni ale piraţilor, monahii din Mănăstirea Strofadelor au mutat moaştele Sfântului Dionisie la metocul mănăstirii din Kalliteros, Zakynthos.
Ulterior, în zona Ammos, a fost construită o biserică închinată Sfântului Dionisie, care a devenit rapid mănăstire. În 1764, această biserică a fost reconstruită, dar în 1893 mănăstirea a fost distrusă de un cutremur puternic. Moaştele sfântului vor fi mutate într-un paraclis temporar până în 1925, când se va pune temelia pentru o biserică mai rezistentă.
În 1953, când un alt cutremur puternic a lovit insula, biserica a rămas neatinsă şi a fost folosită ca refugiu pentru cei rămaşi fără case. În 1957, a fost construită o nouă mănăstire numită Mănăstirea Strofadelor şi a Sfântului Dionisie, unde se află şi în prezent moaştele Sfântului Dionisie. Ansamblul clădirilor mănăstirii Strofadelor cuprinde Biserica Sfântului Dionisie, turnul clopotniţă, Muzeul de Artă Bizantină şi corpul de chilii.
Deși aproape necunoscută în lumea ortodoxă, în prezent, acesta este unul dintre cele mai importante mănăstiri din vestul Greciei.
Date de contact
Adresă: Monis Strofadon, Zakinthos 291 00, Greece
Telefon: +30 26950 29858 +30 26950 28683
Sihăstria Provata – Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro