Peștera cea mai apropiată Mănăstirii Bisericani, care, cândva, a fost loc de nevoință spre sfințire multor monahi, a luat numele Sfântului Cuvios Chiriac, viețuitor în veacul al XVII-lea. Deși are sute de ani, ea s-a păstrat intactă. O vreme îndelungată a fost folosită și ca bisericuță, până la construirea bisericii voievodale a Mănăstirii Bisericani. Pe locul acesteia din urmă au mai fost ridicate înainte două biserici din lemn, dar au fost incendiate de turci și tătari. În această micuță peșteră a Sfântului Cuvios Chiriac se săvârșea Sfânta Liturghie în fiecare sâmbătă, duminică și sărbătoare, pentru ca monahii viețuitori în obște, dar și pustnicii din împrejurimi să se poată împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului.

În interior, pietrele înnegrite de fumul lumânărilor aprinse pentru sfânta slujire vorbesc și astăzi despre trecut. Aici au îngenunchiat toți ucenicii Sfântului Cuvios Iosif, cel care avea să întemeieze prima obște a Bisericanilor. Tot aici, în întunericul și liniștea nopților, râuri de rugăciuni se revărsau spre tot ținutul Neamțului din inimile înfierbântate de dragostea dumnezeiască a călugărilor. Astăzi, pe măsuța unde cândva a fost altarul, am regăsit o copie a iconiței făcătoare de minuni a Maicii Domnului din stejarul de la Bisericani, înaintea căreia pâlpâia o candelă. Alături, cineva pusese un buchețel de brândușe și câteva fire de busuioc.

Soldați, călugări și bolnavi, laolaltă în cimitirul mănăstirii

Există o tradiție, păstrată cu sfințenie de călugări: la fiecare început de octombrie, are loc o procesiune în cinstea Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac, de la paraclisul Mănăstirii Bisericani până la această peșteră, în timpul căreia se se citește acatistul celor doi sfinți canonizați în 2008, ale căror sfinte moaște se află spre închinare în biserica voievodală.

Părintele Maxim, viețuitor al mănăstirii, consideră că mai sunt multe alte peșteri în împrejurimi, nedescoperite încă, ce au adăpostit în ele sfinți călugări pustnici.

Tot în împrejurimile bisericii voievodale de la Bisericani, la circa 400 de metri, se află și cimitrul așezării monahale, unde odihnesc alături de călugări, soldați din cele două războaie mondiale și bolnavii ce au murit în sanatoriu și care, neavând familie, au fost înmormântați de părinții mănăstirii. Părintele Maxim ne spune că astfel de cazuri se petrec și astăzi: „Cei care nu au posibilități materiale sau se trag din familii mai sărace și nu vine nimeni să-i ia acasă, să-i înmormânteze după rânduiala creștinească, îi înmormântăm aici, în cimitir la noi”.

(Foto) Peștera Sfinților Iosif și Chiriac de la Bisericani