La fel ca și în celelalte laude sau oficii liturgice bisericești, Maica Domnului este cinstită și mărită de către noi și în cadrul slujbei celei de dimineață, a Utreniei.

Imediat după cântarea a opta din Canonul Utreniei, adică în momentul în care se încheie Catavasiile, preotul sau diaconul ne cheamă pe toți să preamărim într-un glas pe Sfânta Fecioară și Născătoare de Dumnezeu, Maria, pe ceea ce în pântecele său, fără de prihană, L-a întrupat pe Răscumpărătorul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, rostind cuvintele: „Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, cu cântări cinstindu-o să o mărim!”.

Acum strana, împreună cu cei prezenți, răspunde acestei chemări prin a o lăuda pe ceea ce cu adevărat s-a învrednicit a fi Maica Luminii, prin imnul alcătuit de Sfânta Biserică din însăși cuvintele ei, însemnate în Sfânta Evanghelie de la Luca (1, 47-55): „Mărește suflete al meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu”; „Căci a căutat spre smerenia roabei Sale, căci iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile” ; „Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, Sfânt numele Lui și îndurarea Lui în neam spre cei ce se tem de Dânsul” și celelalte versete cântate la slujba Utreniei. După fiecare vers din acest imn, se cântă „Ceea ce ești mai cinstită…”, iar pentru însemnătatea și măreția momentului se tămâiază biserica și se trag clopotele, prin acestea fiind deșteptate sufletele și cugetele credincioșilor și introduse în atmosfera de rugăciune profundă, de comuniune cu cele cerești.

La Sărbătorile Împărătești și la sărbătorile de peste an, locul acestui imn este luat de cântarea a IX-a a Canonului, consacrată după regulă tot Născătoarei de Dumnezeu.

Sfântul Simeon al Tesalonicului, vorbind despre cântarea a noua, spune că „ea e a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, și este o cântare profetică și totodată teologică, sfântă și mai aleasă decât toate, vestindu-ne zămislirea ei fără de sămânță, în care ne-a primit pe noi, Israilul cel nou, Dumnezeu cel întrupat din ea, precum a fost promis lui Avraam”.