A fost o vreme când îmi dădeam multă osteneală, mă nevoiam să mă rog mult și îndelung. Într-o zi, el (n.n. părintele duhovnic Atanasie) mă înteabă:

– Tu te rogi mult?

– Da.

– Și cu bucurie?

– Da.

– Și dacă împrejurările te opresc, te simți prost?

– Da.

– Atunci să știi că nu ai învățat încă să-ți pui nădejdea în Dumnezeu și că te bizui doar pe propria-ți rugăciune și pe propriul tău efort. Ei bine, încetează, oprește toate aceste nevoințe și rugăciuni: fă seara și dimineața doar cinci închinăciuni sau mătănii și zi aceste cuvinte: „Pentru rugăciunile celor care mă iubesc, Doamne, miluiește-mă!” și nu adăuga nimic în plus. După ce te-ai rugat în acest fel și când te vei fi culcat în patul tău, pune-ți această întrebare: „Pe rugăciunea cui pot conta? Câți din jurul meu sunt cei ce mă iubesc și se roagă pentru mine?”. Și abandonează-te iubirii, dragostei lor; dar gândește-te cât de mult ne iubește Dumnezeu și predă-te, abandonează-te iubirii Lui. În nici un caz să nu te bizui pe tine însuți.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Făcând din viață rugăciune, Editura Sofia, p. 22-23)