„Mama este prezentul și viitorul nației”

Având o înaltă chemare și responsabilitate în cadrul familiei, mama este și primul învățător și pedagog al casei sale. Iar educația copilului începe încă din pântecele maicii lui. „Educația adevărată a copilului nu începe după nașterea copilului, ne spunea Părintele, ea se face în concept. Părinții care trăiesc în adevăr, care iau fiecare clipă ca un fior dumnezeiesc, care trăiesc în dragoste deplină, au mintea clară, limpede, pot să aducă pe lume un copil ca pe o bucurie pentru viață, conceptul acesta determină dezvoltarea ulterioară. Păi, în stare de ebrietate, în stare de mânie, în stare de ceartă, în stare de nemulțumire, în stare de ură, în stare de nefericire, în stare de nebunie am putea spune, ce poate să conceapă o mamă?”.

Duhul în care trebuie educați copii, încă de mici, este creșterea lor „cu inima la Hristos”, căci: „dacă copilul va crește în brațele mamei, îndreptat spre icoană, iar mama merge la biserică, ține un post miercurea și vinerea, face milostenie, își iubește soțul ca pe Hristos, atunci și copilul va fi sănătos. Așa după cum copilul absoarbe hrana din corpul mamei, tot așa absoarbe și hrana spirituală din viața mamei și a părinților. Copilul acesta, crescut cu inima la Hristos, va fi într-adevăr un urmaș al lui Hristos. El nu va fi răzvrătit, neascultător și nu va ieși din făgașul acesta pentru că e crescut din mamă îngerească și atunci și el va fi un copil îngeresc. Creșteți copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata și copilul formează o trinitate. Ce este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creștină”.

Mamele din vechime au știut să se ridice la înălțimea vocației pe care Dumnezeu le-a dat-o, dând naștere și crescându-și, cu jertfă și sacrificiu, copii vrednici, rămânând ca și femeile de astăzi, într-o lume a liberalizării moravurilor și a diminuării responsabilităților, să înțeleagă și să împlinească această chemare sfântă. „Femeile, sublinia cu stăruință  duhovnicul român, au crescut copiii în respect față de Biserică, în frică de Dumnezeu, indiferent de epocă, de conducere, de ideologii. Femeile, prin abnegația lor, prin grija lor față de prunci și față de viitorul familiilor lor, l-au înfrânt și pe Stalin, și pe Dej, și pe Ceaușescu.... Lecția răbdării mamelor române ar trebui să fie o lecție pentru toată lumea, fie politician, fie intelectual, fie truditor obișnuit”.

Dacă în satul de altădată, mamele au fost adevărate modele de viață curată și de credință înaltă, ceea ce observa Părintele este că la oraș „ne lipsesc tocmai mame sfinte care să dea sfinți, să dea eroi, să dea martiri, să dea intelectuali, să dea genii care să stârnească tot ce are mai bun poporul acesta...”.

Sau, cum o afirma cu spirit de responsabilitate nu doar față de prezent, cât mai ales față de viitorul acestui neam, „în osteneala mamelor stă prezentul și viitorul nației. Cineva a întrebat pe un părinte: Ce ne lipsește ca să dăm unui om o educație corectă? Iar acesta a răspuns: Mama! Că dincolo de ce dă societatea unui om, sămânța primă este pusă în suflet de mama”.

„Rugăciunea mamei nu are egal pe lumea asta”

Mama învață prin trudă și prin exemplu, prin rugăciune, prin tăcere și prin lacrimi, neavând niciodată liniște în această lume și slujind neobosit pentru creșterea întru virtute a pruncilor, de reușita în această lucrare pedagogică și morală depinzând mântuirea personală, a familiei pe care a întemeiat-o și a copiilor cu care aceasta a fost binecuvântată, exemplul ei bun având putere să însănătoșească și să întărească rădăcinile morale ale neamului.

Cu deosebită emoție și sensibilitate sufletească, privind în urmă, la chipul maicii sale și cu privirea ațintită către Maica Domnului și Maica noastră, a tuturor, Părintele Justin evoca o pildă simplă, dar profund adevărată și edificatoare, pe care o numea „numărătoarea lui Iisus”. „Cum ne numără Iisus, întreba Părintele?” Și tot Sfinția Sa răspundea, cu privire de înger și cu glas de arhanghel: „O femeia avea opt copii. Întrebată de cineva, cu uimire, cum îi poate hrăni pe toți, aceasta i-a răspuns: „Dacă îi iubesc, totul devine simplu”. Iar altcineva a întrebat-o: „Cum reușești să hrănești așa de mulți copii, să-i îmbraci...?”. Femeia i-a răspuns: „Dacă-i iubesc, nu-i mai număr...!”.

Dacă „omul este jumătate dragoste, jumătate jertfă”, așa cum o spunea Părintele, atunci mama este flacăra care arde și se topește, pentru a lumina pe cei din jurul ei, din viața sa, din inima sa. 

Izvorând din iubire și dăruire, din jertfă și lacrimi, „rugăciunea mamei nu are egal pe lumea aceasta”, fiind chiar mai presus de rugăciunile cinstitei preoțimi, căci, într-adevăr, rugăciunea mamei deschide cerurile și, prin mijlocirea Maicii Domnului, Îl înduplecă pe Milostivul Dumnezeu, dăruind familiilor copii care să fie cu adevărat „toiag bătrâneților” și „mângâiere în necazuri”, iar neamului intelectuali și genii, sfinți și martiri, care să vegheze la păstrarea ființei neamului și a credinței celei drepte, pentru că supraviețuirea unei nații și păstrarea credinței ei se realizează numai în și prin familii sănătoase spiritual și iubitoare de sfințenie.

De astfel de soții și mame cu vocație pentru familie și pentru nașterea și educarea creștină a copiilor este nevoie astăzi, mai mult decât oricând, în vremuri în care numărul familiilor care se întemeiază este într-o scădere progresivă, pe fondul creșterii cererilor de separare și divorț ale soților, numărul copiilor care se nasc ajungând la valori minime critice, iar sporul demografic fiind unul negativ, și nu doar în țara noastră, ci în întreaga Europă, considerată un continent îmbătrânit, aflat într-o adâncă iarnă demografică.