Arhimandritul Varnava , Stareţ al Mănăstirii Pângăraţi din Neamţ († 1872)

Despre arhimandritul Varnava, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, vorbesc şi astăzi, cu respect şi recunoştinţă, locuitorii din satele de pe Valea Bistriţei. Unii spun că îi învăţa pe copii carte şi îi recomanda de preoţi la sate. Alţii spun că era renumit în partea locului ca mare duhovnic şi părinte al tuturor. Iar alţii mărturisesc că părintele Varnava le-a făcut biserică în sat şi multe înnoiri la Mănăstirea Pângăraţi.

Arhimandritul Varnava era de loc de pe Valea Bistriţei. Intrând de copil în Mănăstirea Pângăraţi pentru a învăţa carte, nu s-a mai întors la casa părintească. După ce deprinde cititul, scrisul, tipicul şi psaltichia, este făcut călugăr, apoi diacon şi preot. Fiind iubitor de Hristos şi râvnitor la cele duhovniceşti, în anul 1833 a fost ales stareţ al Mănăstirii Pângăraţi, pe care o conduce cu pricepere până în anul 1857.

Ca stareţ, arhimandritul Varnava a dat un nou suflu de viaţă Mănăstirii Pângăraţi. A menţinut cu sfinţenie slujba bisericească de zi şi de noapte, a împodobit stranele cu cântăreţi din cei mai buni şi, mai ales, a crescut numeroşi fii sufleteşti.

Ca părinte duhovnicesc al călugărilor şi mirenilor, arhimandritul Varnava a devenit în puţină vreme un vestit duhovnic şi sfetnic preţios, căutat, atât de unii, cât şi de ceilalţi. Ca iconom al casei lui Dumnezeu, s-a îngrijit de buna chivernisire a mănăstirii, construind noi chilii pentru călugări, un puternic zid de incintă şi canalizare de apă. De asemenea, a făcut reparaţii la biserică şi clopotniţă, iar în satul Pângăraţi a construit o biserică parohială de piatră din fondurile mănăstirii. Ca dascăl şi catehet, a învăţat sute de copii carte în şcoala mănăstirească din Pângăraţi. Pe cei mai buni îi trimitea cu atestat la Mitropolia Moldovei, pentru a fi hirotoniţi preoţi la sate, pe ceilalţi îi făcea dascăli pentru copii şi cântăreţi la parohii, iar pe cei mai râvnitori îi făcea călugări în mănăstire.

Aşa s-a nevoit cuviosul arhimandrit Varnava până în toamna anului 1849, când s-a îmbolnăvit greu, încât nu mai avea nădejde de viaţă. Dar, având mare credinţă în Dumnezeu, a cerut ucenicilor să-l ducă la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistriţa. Aici, rugându-se cu lacrimi, s-a vindecat desăvârşit, prin minune, la 14 decembrie 1849, şi s-a întors sănătos la mănăstirea sa.

Drept mulţumită, a împodobit icoana Sfintei Ana cu o strană nouă, precum se vede până astăzi. Iar pe reversul ei a scris următoarele: „Această strană pentru sfânta icoană făcătoare de minuni s-a făcut cu toată cheltuiala cuvioşiei sale Arhimandrit Barnaba, egumenul Mănăstirii Pângăraţi, carele îmbolnăvindu-se cumplit la 1849, decembrie 14, şi fiind la ceasul de pe urmă, cu mare laudă Sfânta Icoană îndată l-a făcut sănătos. Anul 1853, Ghenarie, 24”.

După vindecare îşi continuă activitatea de stareţ şi dascăl până în anul 1857. Apoi se retrage şi trăieşte în Mănăstirea Pângăraţi ca duhovnic până după anul 1872, când se mută la cele veşnice.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 437-438)