Stareţul Neonil Buzilă a rânduit ca spovedania soborului să se facă zilnic, în fiecare seară, iar împărtăşirea să se facă săptămânal. De asemenea, participarea zilnică la Utrenie şi Sfânta Liturghie era obligatorie. Cei care lipseau fără pricini binecuvântate erau pedepsiţi. 

Pentru abateri mici se dădea câte o zi de post şi metanii. Iar pentru abateri mai grave, vinovatul era oprit un timp de la Sfânta Împărtăşanie sau era trimis de canon la altă mănăstire. Prin aceasta, viaţa duhovnicească şi unitatea soborului au sporit mult în Mănăstirea Neamţ, iar dezbinarea dintre fraţi a fost înlăturată.

În timpul stăreţiei sale, arhimandritul Neonil, cuprins de râvnă pentru Biserica lui Hristos şi mântuirea neamului, a zidit şi a înzestrat din venitul mănăstirii numeroase lăcaşuri de rugăciune, printre care se pot aminti: clopotniţa Mănăstirii Neamţ, cu paraclisul Buna Vestire, trapeza şi aripa de sud a incintei; biserica „Sfântul Ioan Teologul” şi gropniţa din cimitirul mănăstirii; biserica Schitului Vovidenia din apropiere; biserica satului Topoliţa-Neamţ şi biserica satului Preuteşti-Neamţ, ambele înzestrate de stareţ personal; paraclisul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din bolniţa mănăstirii; paraclisul „Sfântul Lazăr” de la Spitalul Târgu-Neamţ; incinta Mănăstirii Secu, de două ori mistuită de foc, şi altele.

Marele stareţ, fiind foarte milostiv şi iubitor de oameni, a purtat grijă după putere şi de cei bolnavi. Astfel, a zidit în Mănăstirea Neamţ o bolniţă încăpătoare (în locul celei arse în 1841), pentru călugării bătrâni şi bolnavi din lavră, pentru cei ce se nevoiau în schiturile şi pădurile dimprejur şi chiar pentru mireni. Alături, a amenajat o farmacie şi a rânduit câţiva călugări „bolniceri” şi un medic. Iar la Târgu-Neamţ zideşte, în anul 1852, un spital mare, cu etaj, pentru 200 de bolnavi, cu paraclis la mijloc, în care slujea zilnic un duhovnic călugăr. Mai zideşte o farmacie, mare „cum nu era alta în Moldova”, cu medic plătit de mănăstire. În aceste două spitale, multe suferinţe se alinau şi toţi bolnavii primeau tratament gratuit. Spitalul şi farmacia erau întreţinute de mănăstire.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 391-392)