La îndemnul Mitropolitului Varlaam, Vasile Lupu a zidit în Iaşi una dintre cele mai frumoase biserici din ţară, biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, pe care o sfinţeşte cu mulţi clerici în ziua de 6 mai 1639. În această obşte se nevoiau ca la o sută de monahi dintre cei mai învăţaţi şi aleşi trăitori şi lucrători ai rugăciunii, slujitori, duhovnici, cateheţi, psalţi, tipografi şi traducători de cărţi. Aici, marele mitropolit a înfiinţat prima tipografie din Moldova, precum şi o vestită şcoală duhovnicească, cu ajutorul Mitropolitului Petru Movilă, unde se făceau cursuri în greacă, slavonă şi latină. Această şcoală a funcţionat 20 de ani.

Plătindu-se din vistieria ţării toate datoriile Bisericii din Constantinopol, patriarhul şi sinodul dăruiesc Moldovei moaştele Cuvioasei Parascheva, spre mângâierea poporului binecredincios. Sfintele moaşte au fost aduse în ţară cu mult alai, însoţite de mare mulţime de clerici, călugări şi zeci de mii de credincioşi cu făclii aprinse în mâini. În întâmpinarea lor au ieşit la locul numit „Valea Vlădicăi” însuşi domnul şi Mitropolitul Varlaam cu toată suita ţării. Iar în ziua de 13 iunie 1641 au intrat în Iaşi cu mult popor, în sunet de clopote şi le-au aşezat cu mare cinste în biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi. De atunci se face în fiecare an pelerinaj la moaştele Cuvioasei Parascheva, în ziua de 14 octombrie.

Mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe Vasile Lupu să zidească şi alte mănăstiri şi biserici, precum: Mănăstirea Agapia Nouă (1644), prin dania hatmanului Gavril, fratele domnului; Mănăstirea Hlincea din Iaşi, Mănăstirea Golia din Iaşi, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Iaşi, Biserica Sfântul Atanasie din Copou (Iaşi), biserica din satul Şerbeşti (Neamţ), Biserica Stelea din Târgovişte, Biserica Sfânta Parascheva din Liov şi numeroase danii la celelalte mănăstiri. Pe toate aceste lăcaşuri le-a sfinţit bunul păstor al Moldovei şi le-a împodobit cu călugări şi cu aleasă viaţă duhovnicească.

Sub păstoria acestui mare ierarh, mănăstirile din Moldova au trăit o epocă de mare pace şi înflorire duhovnicească. Peste tot a rânduit egumeni luminaţi şi duhovnici buni, făcând astfel să sporească numărul monahilor în viaţa de obşte, ca şi al sihaştrilor din schituri şi păduri. Mănăstirile cu cea mai înaltă viaţă duhovnicească, sub Mitropolitul Varlaam, erau: Sfinţii Trei Ierarhi, Putna, Slatina, Moldoviţa, Voroneţ, Dragomirna, Neamţ, Secu, Agapia, Probota, Tazlău şi mai ales Bisericani, singura mănăstire din ţară cu regulă de viaţă achimită (neadormită), după modelul Mănăstirii Studion din Constantinopol. În toate mănăstirile funcţionau adevărate şcoli duhovniceşti de caligrafi, traducători, miniaturişti şi zugravi de icoane. Iar „munţii foşneau de pustnici”, în vremea sa.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 209-210)