Pelerini români din toată Sicilia, la Monreale

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Pelerini români din toată Sicilia, la Monreale

    • Pelerini români din toată Sicilia, la Monreale
      Pelerini români din toată Sicilia, la Monreale

      Pelerini români din toată Sicilia, la Monreale

Pe pământ sunt meleaguri minunate unde pașii omului află măreția lucrării divine; sunt cetăți care povestesc istoria lumii, istorie care ne învață adeseori că nu am învățat nimic din istorie. Mai sunt și locuri sfinte pe care orice creștin și le dorește a le străbate – sunt locuri de rugăciune, locuri atinse de sfințenia Mântuitorului sau a sfinților. Dar mai sunt și locuri pe pământ unde poți cunoaște cerul. Un astfel de loc este Monreale.

Catedrala din Monreale este una din cele mai grandioase și mai impozante catedrale ale lumii – bijuterie a Siciliei, situată la 15 km de Palermo.Valoarea ei este dată de minunatele mozaicuri care o împodobesc în interior, mozaicuri păstrate intacte de la 1190 până în zilele noastre.

Deși decorarea bisericii a durat zece ani, pelerinul care o străbate rămâne impresionat de remarcabila unitate a întregului ansamblu. Cei mai mari meșteri ortodocși ai timpului au fost aduși din Salonic și Constantinopol pentru a-L coborî pe Dumnezeu pe pământ sau, mai degrabă, pentru a-l ridica pe privitor la Dumnezeu.

Sicilia în pelerinaj

La inițiativa părintelui Mihai Ichim de la Catania, s-a organizat un pelerinaj la catedrala din Monreale la care au participat 250 de credincioși români din toată Sicilia. Pelerinajul s-a dorit a fi o redeșteptare a dorului de a-L cunoaște pe Dumnezeu în toată slava Sa.

Având experiența unei frumoase întâlniri la Ziua emigrantului român, părintele Nicolae Chilcos din Ragusa, părintele Petru Voicu din Messina și părintele Ioan Agape din Siracusa s-au alăturat inițiativei și au colaborat pentru organizarea pelerinajului în fiecare parohie.

Credincioșii din Catania au inițiat pregătirile cu mai bine de o lună înainte prin cateheze săptămânale care au avut teme inspirate din Cartea Facerii, insistându-se ca până la plecare cât mai mulți ortodocși să parcurgă și Evanghelia după Matei pentru a înțelege istoria sfântă zugrăvită în icoane.

Săptămână de săptămână, tineri și adulți aflați la cateheză „au gustat și au văzut că bun este Domnul”. Enoriașele parohiei, coordonate de preoteasa Geta Ichim din Catania, au pregătit două scenete inspirate din Vechiul Testament: „Facerea lumii” și „Noe și potopul”.

În ziua pelerinajului, cinci autocare au purtat credincioșii mai întâi la Catedrala din Palermo, apoi la biserica din vârful Muntelui Pelerinilor închinată sfintei Rosalia, ocrotitoarea orașului Palermo, pentru ca, în final, să ajungă la Monreale.

Iată ce povestește un participant:

Padre Nicola, parohul Catedralei, ne întâmpină cu bucurie și ne invită să ne desfășurăm în voie programul pregătit.

Serbarea

Cele șapte zile ale Creației sunt înfățișate de șapte personaje înveșmântate în straie corespunzătoare.

Doi copii ca doi îngeri țin în mâini o carte uriașă din care fiecare personaj citește pasajul biblic din Cartea Facerii.

Ziua întâi, îmbrăcată în haine strălucitoare, ne anunță că Dumnezeu a făcut lumina. Urmează a doua zi înveșmântată în albastrul cerului și al apelor. Verdele celei de-a treia zi ne amintește de apariția vegetației. În ziua a patra, soarele își așteaptă răbdător răsăritul și apar pe firmament luna și stelele. Ziua a cincea apare cu straie împodobite cu pești și păsări, semn al apariției acestor viețuitoare. E rândul animalelor să intre în scenă și, în final, pășește între ele omul, chip al lui Dumnezeu și rege al Creației. Ziua de odihnă poartă în brațe o biserică împodobită cu spice și struguri, loc de prefacere a Împărtășaniei și loc de odihnă în Dumnezeu a sufletului omenesc.

În tot acest timp, îngerii au împărțit credincioșilor darurile Creației corespunzătoare fiecărei zile: lumânări aprinse pentru ziua luminii, flori și crenguțe verzi pentru ziua vegetației, soarele, luna și stelele, păsări, pești și animale.

Astfel, am devenit martori ai zidirii lumii.

A urmat sceneta „Noe”, în care tinere înveșmântate în culorile curcubeului au povestit cum a avut loc potopul.

Enoriașii din parohiile Messina, Ragusa și Siracusa au completat programul prin rostirea în versuri a principalelor pilde din Noul Testament: pilda samarineanului milostiv, pilda celor 10 fecioare, pilda talanților, pilda neghinei, pilda bogatului nemilostiv, pilda fiului risipitor ...

Întreaga adunare a participat cântând Trisaghionul și rugându-se Maicii Domnului.

Între timp, gazda noastră, Arhiepiscopul de Monreale ne-a onorat cu prezența, încurajându-ne să-L descoperim pe Dumnezeu și invitându-ne să ne simțim ca acasă.

Cateheza

În partea a doua a vizitei noastre a urmat programul catehetic, iar părintele Mihai Ichim ne-a însoțit în toată catedrala, parcurgând icoană cu icoană, povestind, tâlcuind și dezvăluind taina fiecărui mozaic.

Cu răbdare și luare-aminte, sute de ochi urmăresc laserul ce ne călăuzește și ne face atenţi la mesajul icoanelor.

Astfel, ne întoarcem în timp, departe, tot mai în urmă, la ceea ce am fost odată când Îl putem vedea pe Dumnezeu în Rai.

Parcurgem toată Facerea și, rând pe rând, se perindă prin fața ochilor noștri toți patriarhii și drepții Vechiului Testament, apoi minunile săvârșite de Mântuitorul și toată viața Lui și, treptat, suntem luați și purtați, ridicați tot mai sus în fața icoanelor, de parcă trupurile noastre s-au întins și s-au subțiat, ne mai atingând dalele de marmură.

Cateheza continuă timp de mai bine de o oră cu multe tâlcuiri importante pentru ca și cei care aud pentru prima oară să înțeleagă și să folosească în viața lor ceea ce văd acolo, sus, pe mozaic.

„Cine are urechi de auzit, să audă!” Cine are ochi de văzut, să vadă!

La capătul acestui periplu am dat slavă lui Dumnezeu pentru șansa de a fi astăzi prezenți aici, trăind cântarea „în Biserica slavei Tale în cer ni se pare a sta”.

Rămânem în minte cu imaginea Pantocratorului din altarul Catedralei din Monreale care ne binecuvântează și ne învăluie cu privirea Sa iubitoare, ținându-ne în brațele Sale părintești.

(Sursa: episcopia-italiei.it)