PS Nichifor Botoșăneanul conferențiază la ASCOR Alba Iulia

Arhiepiscopia Alba Iuliei

PS Nichifor Botoșăneanul conferențiază la ASCOR Alba Iulia

    • PS Nichifor Botoșăneanul conferențiază la ASCOR Alba Iulia
      PS Nichifor Botoșăneanul conferențiază la ASCOR Alba Iulia

      PS Nichifor Botoșăneanul conferențiază la ASCOR Alba Iulia

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada Postului Mare, ASCOR Alba Iulia organizează, ca în fiecare an, o serie de conferințe duhovnicești. Ultima întâlnire din acest post se va desfășura joi, 6 aprilie 2023, avându-l ca invitat special pe Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Conferința intitulată „Și ne izbăvește de cel viclean” este programată pentru data de 6 aprilie și va debuta la ora 18.00. Evenimentul se va desfășura în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, conferința fiind transmisă și în direct pe pagina oficială de Facebook ASCOR Alba Iulia.

Originar din Brăila, părintele Nichifor Horia a absolvit Facultatea de Mecanică – specializarea „Maşini Termice”, din cadrul Universităţii din Galaţi. În perioada 1993-1997 a urmat cursurile de Teologie Pastorală ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. A susținut doctoratul la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, disciplina Teologie Liturgică.

A fost tuns în monahism în decembrie 1995, iar în februarie 1996 a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”. În 2001 a fost numit egumen al Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”. În 2004 a fost hirotesit protosinghel, iar în 2008 arhimandrit. În 2007 (martie-iulie) a fost secretar al sectorului Exarhat – Arhiepiscopia Iaşilor. E stareţ al Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din 2008 şi Exarhul administrativ al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor din 2009. Este autorul mai multor studii şi articole teologice.

PS Nichifor Botoșăneanul a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor în ședința Sfântului Sinod, ce a avut loc pe 25 februarie în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Hirotonia sa a avut loc în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, pe 7 martie 2021, în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Citește despre: