De mai multe ori  mi s-a solicitat de către unii credincioși să le dau  părticele ca să le ia acasă.  De fiecare dată am încercat să-i lămuresc că nu este corect și că nu există în rânduiala ortodoxă această practică. Cineva mi-a reproșat că nu am bunăvoință să le împlinesc doleanța zicându-mi: dar, am fost la părintele  cutare, cutare, și mi-a dat. Sfinția ta de ce nu dai, ori nu știi ori  nu vrei să ne ajuți”.  Nădăjduiesc că după ce a primit lămuririle necesare să nu mai fi cerut și de la alt preot părticele. Deși în ultimul timp am observat că  cererile în acest sens sunt mai rare, obiceiul totuși persistă. Într-o atare situație se cere clarificată dilema  legată de părticelele scoase  la Proscomidie, ce sunt ele și care este rostul lor în cadrul Sfintei Liturghii.

Părticele sau miridele se scot de către preoții slujitori ai Sfintei Liturghii în prima parte a acesteia, numită Proscomidie. Miridele se scot și se așează în jurul bucății de presforă, numită Agneț, pregătită tot în cadrul aceleiași slujbe pentru a deveni trupul Mântuitorului Hristos. Prima miridă, este scoasă și așezată în dreapta Agnețului și o închipuie pe Maica Domnului, apoi, în  stânga, se așează într-o ordine stabilită de liturghier a nouă miride închipuind cele nouă cete de sfinți: îngeri, prooroci, apostoli, ierarhi, mucenici și mucenițe, cuvioși și cuvioase, doctori fără de arginți, sfântul proslăvit în ziua respectivă alături de sfinții Ioachim și Ana, iar a noua, în cinstea sfântului Ioan Gură de Aur, sau a Sfântului Vasile cel Mare, conform cu liturghia ce urmează a se săvârși. Slujba Proscomidiei continuă cu rânduirea  pe sfântul disc  a altor trei miride mai mari pentru ierarhi, cârmuirea țării și apoi pentru ctitorii bisericii respective. După acesta preotul, din  ultimele două prescuri - cinci se întrebuințează la Sfânta Proscomidie - folosind copia (un cuțit în formă de săgeată amintind de sulița cu care Hristos Domnul a fost străpuns în coastă), scoate firmituri mici, numite miride sau părticele și le așează în fața agnețului, de-a dreapta și de-a stânga, pentru vii și adormiți, pomenind acatistele sau pomelnice primite de la credincioși. Unii preoți, dorind să se evidențieze prin practici „deosebite”, din acele miride dau credincioșilor, pentru a fi consumate după o perioadă de post sau anumite canoane rânduite. Faptul că cei ce le primesc sunt îndemnați să se roage și să postească, nu este un lucru rău în sine. Greșit este că se încurajează practici fără fundament în rânduiala ortodoxă, referitoare la consumarea părticelelor.

Așadar, de ce nu este corect să primească acasă credincioșii părticele și de ce este important ca acestea să rămână pe sfântul disc?  Pentru că acestea ne închipuie pe noi, Biserica luptătoare, cei vii, precum și Biserica triumfătoare, cei adormiți. După momentul transformării  pâinii și vinului  în cadrul sfintei liturghii, în trup și sânge al Domnului, preotul, la sorocul rânduit, se împărtășește, apoi cheamă la potir  pe credincioși împărtășindu-i, după care pune în potir  toate  miridele ce au fost așezate în jurul sfântului agneț, rostind pentru fiecare o rugăciune. Ajungând la părticele scoase  pentru cei vii și adormiți  rostește: „spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit și sfânt  sângele Tău pentru rugăciunile sfinților Tăi”. În acel moment preotul, cu grijă ia toate acele miride și le cufundă în sfântul sânge al Mântuitorului din potir. Este momentul când, potrivit  rugăciunii spuse, Dumnezeu Tatăl, se îndură prin jertfa Fiului Său de noi, care am fost acolo pomeniți, vii și adormiți ușurându-ne de povara păcatelor săvârșite. Astfel, simțim din plin bucuria, pacea și binecuvântarea milostivirii Domnului. Sufletele celor adormiți trăiesc aceeași bucurie a comuniunii și împărtășirii din iubirea Preasfintei Treimi. Or, dacă preotul ar înstrăina părticelele, atunci nu ar mai avea ce așeza în potir, pe de o parte, dar pe de cealaltă, rugăciunea credinciosului nu va cunoaște întâlnirea cu Hristos. Se mai vehiculează informația că doar anumiți slujitori ai sfintelor altare pot scoate părticele. Este un neadevăr căci toți preoții  săvârșind dumnezeiasca liturghie, potrivit rânduielii, scot miride  pomenind pe credincioșii pentru care se roagă.

Așadar, scoaterea miridelor are o semnificație bine statornicită de dumnezeieștii Părinți și de aceea nu trebuie să ne abatem de la respectivele rânduieli. Bunăoară, prin părticelele în cinstea sfinţilor, Biserica mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că prin ei „a moştenit aievea Împărăţia cerurilor” (Evrei12,23).  Mântuitorul a zis că unde va fi El, acolo să fie şi cei ce-I slujesc (Ioan 12,26). Evident că există o deosebire între scopul pentru care se scot miridele pentru sfinţi şi scopul pentru care se scot celelalte, pentru vii și adormiți. Astfel, cele pentru sfinţi reprezintă o formă a cultului de veneraţie faţă de sfinţi, iar celelalte se scot spre „pomenirea şi iertarea păcatelor credincioşilor vii şi morţi.” Aşezarea  tuturor miridelor pe sfântul disc, în jurul Sfântului Agneţ, are un sens mistic şi eclesiologic în acelaşi timp. Astfel, ceea ce se află acum pe sfântul disc este imaginea Bisericii Universale, din toate timpurile şi locurile, atât cea luptătoare cât şi cea biruitoare, adunată în jurul Întemeietorului şi Domnului ei, Mântuitorul Iisus Hristos, ca o împlinire a cererii din rugăciunea arhierească, în care Domnul Hristos cere Tatălui ca unde este El, acolo să fie şi cei ce cred în El (Ioan 17,24). În acest sens Sfântul Simeon al Tesalonicului spune: „Am înţeles cum prin această dumnezeiască închipuire şi istorisire a Sfintei Proscomidii, vedem pe Însuşi Iisus şi întreagă Biserica Lui. Îl vedem în mijloc pe Hristos Însuşi, Lumina cea adevărată şi viaţa cea veşnică. El este în mijloc prin Agneţ, iar Maica Lui de-a dreapta prin miridă, sfinţii şi îngerii de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a credincioşilor Lui dreptmăritori. Aceasta este taina cea mare: Dumnezeu între oameni şi Dumnezeu în mijlocul celor îndumnezeiţi, care se îndumnezeiesc de la cel ce după fire este Dumnezeu, Care S-a întrupat pentru dânşii. Aceasta este Împărăţia ce va să fie şi petrecerea vieţii celei veşnice: Dumnezeu este cu noi, văzut şi împărtăşit.” În același timp imaginea sfântului disc reprezintă, în sens eshatologic, şi tronul Mântuitorului ca Împărat în mijlocul Bisericii Sale, precum şi scaunul Său la judecata de apoi.

Cunoscând toate acestea, vom înțelege și vom trăi mai intens taina dumnezeieștii Liturghii și nu vom mai  încuraja aceste practici străine de duhul Sfintei noastre Ortodoxii.