De ce vrei să Te întrupezi, Doamne?
„De ce să vii când vezi că nu Te primesc cu totul, când vezi că nu mă deschid cu adevărat, când vezi că nu Te iubesc? De ce să vii? Ce să cauţi Tu în lumea aceasta? Nebunia şi căderea lumii vor fi atât de mari, încât oamenii Te vor acuza chiar pe Tine pentru că există răul pe pământ.”
Ajunul Crăciunului. Hristos stă să Se nască pe pământ. Mă uit la starea lumii, privesc de-a lungul istoriei şi în mine însumi, apoi mă-ntreb:
„De ce vrei, Doamne, să vii printre noi? Ai văzut că din primele momente în care Te-ai aflat în pântecele Maicii Tale Preacurate, Sfânta Fecioară Maria, ai fost în pericol. Dreptul Iosif, cuprins de îndoieli, a vrut să lase în ascuns pe Maica Ta, căci orice femeie acuzată de adulter putea fi ucisă cu pietre... De ce să vii, Doamne, într-un loc în care oamenii sunt atât de cruzi, încât nici vederea unei femei însărcinate nu-i impresionează? Betleemul Te va trimite să Te naşti în ieslea dobitoacelor. Mai mult decât atât, acest popor ales al Tău va căuta să Te ucidă, încă Prunc fiind. Setea de putere a regelui Irod va duce la uciderea tuturor pruncilor din locul naşterii Tale. De aceea, va trebui să fugi pe ascuns în Egipt, să trăieşti în pământ străin. Te vei întoarce şi vei creşte în Nazaret, unde vei stârni multă împotrivire şi multă ură. Cei cu care ai copilărit, cei care Te-au văzut crescând atât de frumos şi de smerit, imediat ce le vei arăta că Tu eşti Mesia, Te vor duce pe creasta muntelui din apropiere ca să Te arunce în prăpastie, să-Ţi zdrobeşti Trupul Sfânt de pietrele acelea ascuţite. Şi vor tot încerca să Te omoare, de-a lungul celor trei ani cât Te vei arăta lor. Tu îi vei vindeca, Tu îi vei slobozi de sub puterea diavolilor, vei învia pe morţii lor, iar ei mai tare Te vor urî. De ce să vii, Doamne, pe un pământ în care bunătatea, milostenia, iubirea sunt răsplătite cu ură, cu invidie, cu planuri de ucidere? Când va veni vremea, Tu Te vei da pe mâinile oamenilor ca să fii răstignit. Îi vei lăsa să Te prindă, să Te batjocorească, să Te umilească, să Te răstignească despuiat de toate hainele. De parcă nu era suficientă toată suferinţa şi bătaia de joc, au mai adăugat şi ruşinea de a Te arăta gol în faţa celor de pe Golgota.
Şi pentru ce această moartea cumplită, pentru ce această jertfă, Doamne? Căci în Biserica câştigată cu scump Sângele Tău vor veni mulţi care doar cu numele vor fi creştini, iar cu faptele lor vor fi iude. În numele Tău, unii vor ucide. Femei care se numesc pe sine creştine vor face avorturi. Mulţi dintre cei ce se vor declara creştini vor lua în râs poruncile Tale. Sigur, vor fi de-a lungul secolelor şi dintre cei care vor crede cu adevărat în Tine şi care vor împlini voia Ta. Dar cei mai mulţi nu vor face asta. Mai ales eu. Căci ce fac eu cu toate darurile pe care Tu mi le-ai dat de când am venit la existenţă, până la cea mai recentă Împărtăşanie? Nimic bun. De ce să vii când vezi că nu Te primesc cu totul, când vezi că nu mă deschid cu adevărat, când vezi că nu Te iubesc? De ce să vii? Ce să cauţi Tu în lumea aceasta? Nebunia şi căderea lumii vor fi atât de mari, încât oamenii Te vor acuza chiar pe Tine pentru că există răul pe pământ”.
Atunci, Domnul mi-a spus: „Ştiu prea bine, Dumnezeu fiind, că se vor întâmpla toate acestea. Am ştiut când Adam şi Eva au ales să Mă scoată din inima lor. Nu eu i-am alungat din Rai, ci ei au alungat raiul din inima lor. Am ştiut că omul va muri şi nu am putut să sufăr aceasta. Iubirea Mea nu are o limită. Iubirea Mea nu începe şi nu se termină undeva, nu are început şi nu are sfârşit. Iubirea Mea pentru om nu poate să fie stăvilită de nimic. Nu puteţi voi pune stavilă în calea iubirii Mele, decât una singură: libertatea voastră. De ea nu Mă voi atinge. Căci dacă M-aş atinge de libertatea voastră, ar însemna să nu vă mai iubesc, să nu vă respect alegerile. Voi veni pe pământ dacă voi găsi o singură femeie atât de curată, încât să poată să nască pe Fiul lui Dumnezeu. Şi care să spună: «Fie». Nu trebuie ca toate femeile să fie aşa, e de ajuns una. Voi veni acolo unde sunt primit, Mă voi bucura de orice locşor în care aş putea să fiu găzduit. Dacă nu Mă vor casele Betleemului, iar staul dobitoacelor Mă primeşte, acolo voi veni. Nu am pretenţii de la nimeni. Dacă Mi se dă locul acela la care nu râvneşte nimeni, locul acela în care nu stă nimeni, ce-ţi pasă ţie? Căci cine ar sta în miros de grajd?... Iar dacă nu vă trebuie un loc, daţi-Mi-l Mie, nu cer altceva. Eu nu vin la voi să vă stăpânesc, ci Mă bucur să Mă plec în faţa voastră şi să vă pot spăla picioarele. Nu cer nici un efort din partea voastră, lăsaţi-Mă pe Mine să vă slujesc vouă. Nu vă cer să-Mi daţi ceva, ci doar să primiţi de la Mine toate câte am. N-o să vă împovărez cu nimic. Dacă vor veni unii să-Mi aducă daruri precum magii, o vor face din proprie iniţiativă. Eu însă Mă voi smeri şi voi fi cât se poate de discret pe pământ. Nu voi cere ca Numele Meu să fie slăvit, nici faptele Mele minunate să fie trâmbiţate. Dacă cineva Mă va striga, Eu îl voi ajuta. De ce să nu vin măcar pentru cei care au nevoie de Mine, pentru cei ce strigă la Mine? Cine va voi să stea în întuneric, va putea să stea şi în continuare. Nu-l voi deranja, nu-l voi obliga, nu-l voi forţa să vină la Lumină. Dar dacă undeva, într-un colţişor de lume, va fi cineva care va dori să Mă primească în inima şi-n casa lui, de ce să nu vin? Iar suferinţele Mele de pe Cruce, ce sunt ele prin comparaţie cu durerea pe care o am când văd pe tot omul mergând în iad (şeol)? Prefer să sufăr Eu, decât să-i văd pe ei suferind. Dacă vreodată tu sau alţii vor dori să vină la Mine, să afle odihnă, Mă vor găsi în Biserica Mea. Daţi-Mi locul cel mai sărăcăcios din inima voastră şi acolo voi veni. Lăsaţi-Mă să vin în cele de care vă scârbiţi. Daţi-Mi ce nu vă mai trebuie şi vă voi copleşi de daruri. Asta înseamnă să iubeşti. Iar Eu Iubire sunt”.
Atât a spus Domnul şi a tăcut. Iar eu nu mai pot să spun nimic. Cine e atât de nebun încât să nu vrea să fie iubit cu o aşa iubire?...
Și cine poate să se mântuiască? (Luca 18, 18-27)
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro