Există astăzi în societatea occidentală şi implicit românească, anesteziată masiv de telenovele ideatice, un soi de somnolenţă morală, în care omul simplu cade încet şi ireversibil. Ameţit de drumurile isterice zilnice prin care trece, atrofiat la suflet în zarva de la serviciu şi din trafic, presat permanent de media să îşi falsifice sentimentele în faţa pixelilor, omul începe să-şi piardă cârma mentală, intră în derivă morală şi devine un simplu instrument al pierzării. Totul a fost dinainte cu meticulozitate pregătit de cel viclean şi de oamenii lui,  pentru ca sedativele care extirpă dorul de veşnicie şi veşnicia însăşi, să-şi facă datoria.

Astăzi este la mare trecere disputa dintre susţinătorii familiei tradiţionale, adică vreo 90 şi ceva la sută dintre români şi o minoritate agresivă, foarte bine mediatizată şi accesând pârghii de putere complexe, care doreşte legalizarea parteneriatelor civile, primul pas către dispariţa familiei sfinte şi implicit exterminarea umanităţii roditoare.

Homosexualitatea este un păcat, aceasta este afirmaţia Bisericii de milenii şi e firesc să fie aşa. Aplecarea pătimaşă către o persoană de acelaşi sex este neroditoare de prunci, sexualizează murdar organe ale corpului şi organismul însuşi, este anomalie morală, distruge puritatea copiilor şi a oamenilor din jur, anulează simţul diversităţii complementare între sexe, mutilează celulele sociale rezultate. Homosexualitatea este o suferinţă atroce de a căuta propriul sine în ceilalţi, un narcisism care spurcă creaţia lui Dumnezeu şi conduce umanitatea la extincţie. Lobby-ul agresiv al ocultelor care încearcă diminuarea creşterii demografice este doar un aspect al acestei realităţi.

Aş aminti doar faptul că niciodată, niciodată, Hristos Dumnezeu nu a spus unui păcat virtute sau invers, doar pentru a mângâia confortabil pe păcătoşi. Biserica lui Hristos este Trupul lui veşnic, şi are menirea de a continua lucrarea lui Hristos. Dezertând de la misiunea lui Hristos, aceea de îndumnezeire a lumii în Trupul Lui, Biserica moare, devine un corpus tradiţional, un muzeu plin de fosile de dinozauri, o sală de spectacole ale superbiei, o bibliotecă uriaşă a morţii, o oficină a filantropiei ori toate la un loc. Lupta Bisericii împotriva păcatului nu e doar o datorie lăsată de Hristos Care a murit şi a înviat pentru nemurirea ei, ci singura garanţiei împotriva morţii ei. Ori Hristos a spus că nici porţile iadului nu vor birui Biserica. Până la sfârşitul lumii, va exista o minoritate a adevărului, care va muri pentru a învia întru Adevăr.

Ce s-ar întâmpla dacă toţi tâlharii acestei lumi – şi nu sunt puţini – şi-ar finanţa agenţii şi agenturi pentru a dezincrimina tâlhăria din spaţiul public. Ar portretiza-o ca pe o selecţie naturală, ca pe o luptă pentru supravieţuire, ar exacerba dimensiunile animalice ale umanităţii, ar justifica furtul prin foame şi corupţia prin generalitatea ei. Ce-ar trebui să facă Biserica? Să accepte tâlhăria ca virtute ori să moară pentru Adevărul veşnic din ea?

De asemenea, unele regimuri justificau rasist separaţia genetică între proşti şi deştepţi şi recomandau selecţia celor blonzi, înalţi, frumoşi şi inteligenţi. Dacă ar fi avut fonduri de la miliardari oculţi care speculează burse întregi, adepţii selecţiei genetice ar putea cere acum înfiinţarea de continente ghetto-uri, unde să nu existe decât oameni peste 1.80m.

Odată cu infestarea celor mai alese valori ale umanităţii: familie, credinţă, educaţie, neam, limbă, cu anomalii păcătoase, se va pierde seva fundamentală a neamului omenesc: Sângele lui Hristos care circulă prin venele lumii din prea infinită iubire. Totul poate fi mutilat: educaţia poate deveni redundantă şi inutilă, condamnând oamenii la o viaţă imbecilă (cazurile copiilor crescuţi de lupi nu sunt subiecte de desene animate, ci scenariul profetic înfricoşător al exterminării umane). Limba maternă ar putea să nu mai fie învăţată, căci şi muţii sunt oameni, nu-i aşa? Familia se dezintegrează sub păcate strigătoare la cer, şi va deveni sălaş pentru pedofili, zoofili sau alte înfricoşări ale morţii.

Trupul social al occidentului suferă de cancer cu metastaze. E o durere cumplită, anesteziată de morfina tele-mediei şi de consumismul terminal. Pacientul occidental, culcat pe spate într-un pat de spital, priveşte singura realitatea care i-a mai rămas în tavan: iluzia pixelilor HD. Există o singură soluţie pentru el. Nimeni niciodată nu s-a vindecat de cancer doar susţinând că nu-l are. Chimioterapie, naturiste, radio-terapie, rugăciune, post, şi mai ales operaţii responsabile pentru înlăturarea tumorilor morale.

 Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi mai ascuţit decât orice sabie. Astăzi el trebuie să devină bisturiu care să taie în carnea vie şi să extirpeze cancerele care vor aduce pretutindeni moartea. Însă cu tot exodul ăsta de medici, rămâne de văzut dacă vom găsi chirurgii spirituali care să poată suporta oroarea şi să aibă sângele rece pentru a resuscita trupul năpădit de conglomerate ale morţii.