Care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu! (Matei 1, 1-25)

Puncte de vedere

Care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu! (Matei 1, 1-25)

Întruparea Domnului – ne-o spune atât de minunat Sfântul Ioan Gură de Aur – se face însă în chipul de uimire al unui Prunc pentru ca omenitatea să nu-l primească drept Mântuitor din frică. Ci din iubire, din așezarea în iubirea ce se cuvine unui chip de Prunc și unui suflet fragil, mai transparent decât toate fragilitățile lumii. Așa este Dumnezeu cu noi. Fără să se întrupeze ca o frică sau precum un chip de temut. Ci păstrând mereu icoana unui Prunc ce se naște dintr-un neam. Fără a-l frânge, ci întregindu-l.

Sunt convins că nu sunt singurul care, ascultând rostite numele celor ce alcătuiesc Neamul după trup omenesc al Domnului Iisus Hristos, nu am priceput de unde insistența Bisericii pe lectura care marchează Duminica dinaintea Nașterii Domnului. Un șir de nume, mare parte necunoscute, cu o așezare în timp – într-un rând chiar inexactă – și un text, în final, care putea rămâne singur să ne aducă dinaintea ochilor Nașterea Domnului. Nu, nu am să fac exegeza genealogiei mateiane și nici nu am să caut o analiză a datelor, cum ne-ar îndemna vremurile de acum. În fond, Matei, vameș de profesie, știe bine cum se va fi documentat și faptul că încă se descoperă plăcuțe cu înscrisurile unor astfel de genealogii îmi oferă un sentiment de siguranță că nu a inventat nimic. Pentru că Evanghelia nu este scrisă ca „să dea bine” ci ca să dovedească în ce mod Iisus este Mesia. Și în ce mod Iisus este Dumnezeu-Omul, intrat în istoria văzută ca să ne facă să vedem Împărăția cerurilor. 

Am auzit multe încercări de exegeză asupra acestei înșiruiri de neamuri după carne ale Mântuitorului. Unele cât se poate de coerente dar fără fundament real iar altele ce păreau doar simple încercări de trimitere a Nașterii Mântuitorului în linia normalității istorice și atât. În plan personal, cel mai tare m-a impresionat însă predica Mitropolitului Antonie Plămădeală. El spunea că aici este cheia bucuriei omenești care ne leagă de Nașterea Mântuitorului. Hristos ne face neam cu o istorie umană întreagă. Care vine de foarte departe și se împlinește desăvârșit în minunea Întrupării. El vede aici un sinaxar deschis al Neamului lui Iisus Hristos. Și mi s-a părut că în vremuri tulburate de punctări neloiale Evangheliei e bine să vă aduc aminte că în Iisus Hristos ne legăm istoria de istoria Lui și nu de falsurile istoriei ideologizate și că El rămâne singurul Mesia. Mântuitorul. 

Lista este plină de nume și numai cine citește atent filele Vechiului Testament înțelege de ce se raportează Matei, Evanghelistul, la persoanele acestea. Un soi de personaje-jalon în istoria Primei Veniri a lui Mesia. Fără aceste nume din povestea Vechiului Legământ lipsim Noul legământ de credibilitate. Îi tăiem lui Hristos rădăcinile avraamice și davidice. Ne facem vinovați de uzurpare a mesianității Sale împlinite. Teologia propovăduirii noastre nu are voie să se lase atinsă de nemernicia idolatrizării ideologice. Nu poate fi cenzurată de curente de moment și nici de minciuni care ni se prezintă drept argumente de nerefuzat. În ADN-ul trupului celui tainic al Mântuitorului, care este Biserica și este Ortodoxia, cei prezentați de Evanghelistul Matei sunt parte integrantă a neamului Său după trup. Orice inflexiune a urii personale pe tema rădăcinii Sale în neamul lui Israel este penibilă și pierde din vedere că numai în contextul istoriei unui popor ce așteaptă pe Mesia, Domnul Hristos vine să împlinească toate profețiile Testamentului acestei Așteptări. Poate părea exagerat ce scriu dar la ce exegeze vinovate de ură am asistat în ultima vreme e vremea să ne reafirmăm credința că Domnul Iisus Hristos este Fiul Cel Unul-Născut din Tatăl din veci și din Fecioara Maria în vremurile descrise cu atât de mare amănunțime de către Evanghelii. Parcă știindu-ne mintea îndoielnică a generației de azi, mai mult modernă decât umană, Matei insistă pe „pomelnicul” neamului lui Hristos. Și nu lasă loc de interpretare asupra cetățeniei sale pământești. Relația Avraam-David – strămutarea în Babilon – Întruparea Domnului Hristos este axa unui neam care și-a așteptat tensionat pe Mesia și faptul că o parte din oamenii ce-l alcătuiau nu L-au recunoscut nu exclude adevărul că o parte L-au recunoscut ca atare. Și această recunoaștere s-a transformat în credință, a crescut în nădejde și s-a împlinit în dragoste. Și unde există lumina dragostei în credință nu încape ura, fanatismul și excluderea celuilalt din planul iubirii lui Dumnezeu.

Textul ce însoțește genealogia aceasta este împlinit prin momentul Nașterii Domnului Iisus Hristos. Matei nu insistă pe Bunavestire dar arată cum Pruncul este rodul lucrării Duhului Sfânt asupra Mariei, cea logodită cu Iosif. Și cum lui Iosif cel drept, care nu voiește să vădească logodnica ce avea în pântece, i se oferă o anghelofanie care-i explică taina zămislirii. Fără amănunte inutile. Cum căutăm noi astăzi. Ci în cuvintele pline de încredințare, hotărâte, ale îngerului Domnului. Ba i se sugerează și numele: Iisus. Pentru că va mântui pe poporul Său de păcatele lor, ale oamenilor ce-l alcătuiesc. Impresionantă alegere de nume-misiune. Apoi, pentru a explica spusa îngerului, Evanghelistul face apel la profeția din Isaia 7, 14 prin care numele de la înger se echivalează numelui din profeție: Emanuel, adică, în traducere: Cu noi este Dumnezeu. Iosif este încredințat că îngerul rostește voia divină. Ia pe Maria la casa sa și când naște acesta pe Fiul Cel Unul-Născut al Tatălui- Ceresc  îi pune numele Iisus. Unii văd aici o contrazicere. Profetul spune Emanuel. Iar îngerul și Iosif îl numesc Iisus. În fapt, Matei știe bine ce zice. Domnul Iisus vine în mijlocul nostru ca să ridice păcatele noastre și să devină semnul vizibil al adevărului fundamental: Cu noi este Dumnezeu! Desigur, putea să fie și așezat în logica  Celui care mângâie poporul ca un vânt de vară ori îl conduce printr-un stâlp de foc sau, dacă vreți, le vorbește celor aleși printr-un rug aprins care arde dar nu se mistuiește. Întruparea Domnului – ne-o spune atât de minunat Sfântul Ioan Gură de Aur – se face însă în chipul de uimire al unui Prunc pentru ca omenitatea să nu-l primească drept Mântuitor din frică. Ci din iubire, din așezarea în iubirea ce se cuvine unui chip de Prunc și unui suflet fragil, mai transparent decât toate fragilitățile lumii. Așa este Dumnezeu cu noi. Fără să se întrupeze ca o frică sau precum un chip de temut. Ci păstrând mereu icoana unui Prunc ce se naște dintr-un neam. Fără a-l frânge, ci întregindu-l. Întruparea Domnului nu este un accident genetic ori o fractură genetică a neamului lui Israel. Ci deschiderea acestuia spre neamuri. Rănile Lui vindecă rănile noastre. Asta și pentru că pe Cruce ne ține partea. Este cu noi. 

O simplă listă, vor zice unii. Alții chiar ar crede că ea merită a fi ștearsă. Mântuitorul însă ne-a lăsat-o deschisă. Fiecare suntem chemați să fim scriși în ea. În lista neamului lui Iisus Hristos a cărei Naștere o așteptăm cu bucuria celor din aceeași familie cu El. Maran atha! Amin. Vino, Doamne Iisuse! Harul Tău fie cu noi!