De ceva timp se manifestă o cerere crescândă pentru recipientele cu uleiuri parfumate numite generic „sticluțe cu mir”. Au acaparat în mare parte atenția credincioșilor, încât foarte mulți își achiziționează astfel de sticluțe cu ulei plăcut mirositor, pe care îl folosesc cu multă cucernicie, confundându-l însă cu sfântul mir. Dintru început, să spunem că uleiul parfumat este numit pe nedrept „mir”. Ca să lămurim confuzia, trebuie să amintim ce numește Biserica noastră dreptmăritoare mir.

Potrivit învățăturilor ortodoxe, Sfântul și Marele Mir se prepară, prin fierbere, din untdelemn de măsline amestecat cu vin și cu câteva zeci de plante, balsamuri, rășini, esențe și aromate, potrivit unui tipic stabilit. Este o rânduială deosebit de complexă, extinzându-se pe parcursul mai multor zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, respectiv de luni până miercuri, urmând ca în Joia Mare să fie sfințit de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Autocefale, înconjurat de toți ierarhii Sfântului Sinod din acea Biserică, în cadrul Sfintei Liturghii. De-a lungul anilor, Sfântul Mir a fost cunoscut sub diverse numiri: „untdelemn”, „untdelemnul mulțumirii”, „untdelemnul bucuriei”, „mir”, „marele mir”, „sfântul și marele mir” și altele.

Trecând peste procedeul de preparare, trebuie să precizăm că mulțimea ingredientelor simbolizează diversitatea darurilor Sfântului Duh. După sfințire, Sfântul și Marele Mir se folosește la Taina Mirungerii, la sfințirea bisericilor, a altarelor, a antimiselor și pentru reprimirea în Ortodoxie a celor căzuți de la dreapta credință. Tot cu Sfântul și Marele Mir erau unși domnitorii, împărații sau regii ortodocși, în cadrul solemnității de încoronare.

Practica liturgică a Bisericii Ortodoxe prevede încă alte trei ungeri cu untdelemn sfințit: cea din cadrul Tainei Botezului, a Sfântului Maslu și ungerea de după Slujba Litiei, în toate situațiile folosindu-se untdelemn sfințit în cadrul respectivelor slujbe. Se mai sfințește untdelemn la sfințirea caselor sau a anumitor instituții ori spații în care omul își desfășoară activitatea. O caracteristică întâlnită cu precădere în Biserica Ortodoxă Română o reprezintă „miruirea” credincioșilor la finalul dumnezeieștii Liturghii, cu untdelemnul de la Sfântul Maslu sau la slujba Litiei săvârșite în ajunul sărbătorii. În unele cărți de cult se mai spune că la ziua de pomenire a unui sfânt, ungerea credincioșilor se face cu untdelemn din candela lui, unde, după tradiția unor mănăstiri, se adaugă untdelemnul sfințit la slujba litiei. Prin toate aceste ungeri, slujitorii bisericii înfăţişează revărsarea darurilor Duhului Sfânt peste membrii Bisericii. Dar atunci când ne miruim cu uleiurile parfumate Duhul Sfânt își mai arată mila către noi? Mă tem că nu, deoarece numai prin slujba de sfințire a Sfântului și Marelui Mir sau prin rugăciunile de binecuvântare și sfințire a untdelemnului în cadrul slujbelor amintite untdelemnul primește pecete dumnezeiască, revărsând peste credincioși har, milă și binecuvântarea Preasfântului Duh. Din cele prezentate anterior deducem că în nicio rânduială bisericească nu se amintește de miruirea cu așa-zisul mir comercializat nu numai la noi, ci și în alte țări ortodoxe. Desigur, trebuie să amintim de ungerea cu mir de nard de mare preț cu care femeia păcătoasă și Maria, sora lui Lazăr au uns picioarele Mântuitorului Hristos înainte de sfintele Sale Pătimiri. Dar tot din textul biblic aflăm că a fost o ungere simbol, anticipând înmormântarea Domnului, căci aromatele pe atunci erau folosite nu ca înlocuitor pentru parfumuri, ci drept esențe necesare îmbălsămării trupului decedat (Matei 26, 8-13; Ioan 12, 3-7).   

Așadar, ce-i de făcut? Mulți credincioși își achiziționează din pelerinajele la care participă nu doar icoane, cărți de rugăciuni ori alte suveniruri, ci și sticluțe cu uleiuri parfumate. Oare procurarea lor dintr-un loc pe unde a trecut Mântuitorul sau de la o renumită mănăstire reprezintă garanția că ele poartă „pecetea” Duhului Sfânt? Sau, în funcție de aroma cât mai frumoasă ori persistentă, uleiul poate fi categorisit ca mai mult sau mai puțin sfințit? Desigur că urmând aceste judecăți am greși. Sfințenia untdelemnului nu o dau nici aroma, nici locul cumpărării lui. Doar dacă cei ce ni-l oferă pot garanta că a fost sfințit. Personal, mă îndoiesc că undeva într-un atelier unde se îmbuteliază aceste sticluțe stă un preot și citește zilnic rugăciuni de binecuvântare. Dar chiar dacă ar face-o, ce slujbă ar prefera în cadrul căreia ar putea sfinți untdelemnul: Sfântul Maslu, sfințirea casei, ori litia? Există o reală problemă, chiar dacă unii o bagatelizează, căci „miruindu-ne” cu uleiuri aromate nu ne vom bucura de prezența și lucrarea Duhului Sfânt în viața noastră. De aceea cred o modalitate de a evita greșita situație ar fi ca în uleiurile aromate să adăugăm untdelemn sfințit la una din slujbele amintite. Numai folosit astfel „mirul” va aduce în ființa noastră lucrarea sfinţitoare și tămăduitoare a harului Sfântului Duh.