Politeismul este în conștiința contemporană ca o fabulă moartă în sensul ei literal. Deși zeii ca ființe mitice au rămas doar mituri amintite pe la orele de istorie, ei există în continuare, chiar dacă nu au un corp curent de adepți. Mai precis, au altă înfățișare mult mai subtilă, dar și mult mai motrice, având chiar o alcătuire palpabilă. În conștiința creștină, în decalog este precizat clar „Să nu ai alți dumnezei afară de mine”. Această poruncă nu se referea doar la zeii bine-definiți: Zeus, Ares, Thor, etc. Când îți conturezi viața și așteptările în jurul unui instrument tehnologic, opiniei oamenilor, banilor, deja ai alți dumnezei. Idolatria nu a dispărut odată cu dărâmarea templelor păgâne, ci s-a interiorizat, mutându-se de pe soclurile de piatră în rețelele neuronale ale „omului nou”.

Narcis nu mai contemplează pe marginea unui lac, ci în fața camerei. Dacă în mit el moare pentru că nu poate atinge obiectul imanent al iubirii sale, omul de azi moare spiritual pentru că devine sclavul propriei imagini procesate, propriei identități virtuale. Este o decădere din mândrie, dintr-un ego cu adevărat exacerbat a cărui causa finalis e adâncită ca un praf în tencuială causei materialis. Esența este sacrificată pe altarul aparenței.

Adicția este un cult dionisiac modern. Când în sinapse curg patimile, noi nu facem decât să aducem jertfă acestui zeu al extazului facil. Este o libertate falsă, o centrifugă care ne aruncă în afara propriei conștiințe negate. Acesta este zeul care a impus un practicalism turbat. El ne învață că totul trebuie să fie o investiție cu profit imediat. Sub influența lui, frământatul pâinii devine o pierdere de timp, iar rugăciunea o investiție neprofitabilă. Este zeul care a înlocuit „Calea, Adevărul și Viața” cu „Prețul, Produsul și Piața”.

L-am reînviat pe Mamona sub masca a ceea ce am numit consumerism. El nu mai cere jertfe de aur depuse în temple, ci se hrănește din obsesia pentru acumulare financiară și cifre de afaceri. Acest zeu al bogăției de cofraj nu stăpânește neapărat prin aplicațiile de banking și bursele de valori, ci el este trezit în momentele când transformăm fiecare gest al existenței noastre într-o tranzacție. 

Ares este regăsit în conflicte și în ura dens perpetuată, zeul care guvernează astăzi polarizarea și „outrage-ul” online. Arena lui nu mai este doar pe front, ci și în secțiunile de comentarii și dezbaterile televizate, unde celălalt nu mai este un semen, ci un inamic căruia trebuie să îi anihilăm identitatea virtuală. Această adicție de conflict ideologic ne ține spiritul într-o stare de alertă permanentă, un joc de cărți al urii care ne împiedică să mai vedem chipul lui Hristos în aproapele nostru.

Timpul însuși a devenit un zeu devorator sub forma lui Cronos. În numele unei productivități toxice, el ne mănâncă fiecare clipă de liniște, șoptindu-ne că orice moment care nu este util sau practic reprezintă o pierdere. Această grabă perpetuă ucide introspecția și transformă viața într-o cursă epuizantă către nimic. În completarea lui vine Hermes, zeul informației, care sub chipul doomscrolling-ului și al infobezității, ne inundă mintea cu date inutile. El transformă gândirea într-un borș de informații care nu hrănesc, ci doar ocupă spațiul destinat anterior rugăciunii și reflecției profunde.

Politeismul nu este o alegere religioasă conștientă, ci o stare de fapt neuro-socială. Zeii de azi nu se mai bat pentru pământuri, ci pentru atenția noastră, iar victoria lor înseamnă evacuarea sacrului din viața cotidiană.

gândurile despre sacru

le-am pierdut

turnând ciment

peste tricoul de cruciat

(Paul-Andrei Ungureanu)