Mitologiile popoarelor antice sunt pline de legende care vorbesc despre oameni transformați în animale, în țara noastră fiind arhicunoscute legendele cu vârcolaci sau strigoi. A fost posibilă transformarea împăratului, sau povestea cade în sfera legendarului?

Un discurs vanitos

Iată ce spune profetul Daniel despre aceasta: Când regele Nabucodonosor se plimba în palatul regal din Babilon, a prins a grăi zicând: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am clădit eu întru tăria puterii mele şi spre cinstea strălucirii mele, ca reşedinţă regală?”. Pe când cuvântul era încă în gura regelui, un glas s-a coborât din cer: „Ţie, rege Nabucodonosor, ţi se spune: Regatul s-a luat de la tine. Şi dintre oameni vei fi izgonit, vei locui cu animalele câmpului şi vei paşte iarbă şi vor trece şapte ani peste tine, până ce vei recunoaşte că Cel Preaînalt are putere peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui voieşte!”. Îndată s-a împlinit cuvântul asupra lui Nabucodonosor, căci a fost alungat dintre oameni şi a mâncat iarbă ca animalele şi trupul lui era udat de rouă, până când părul i-a crescut ca penele vulturilor şi unghiile ca ghearele păsărilor.

Omenește vorbind, regele avea toate motivele să fie mândru de realizările sale. Cucerise aproape toată lumea cunoscută și construise mărețul Imperiu Babilonian. În plus, construise spectaculosul oraș Babilon care, prin zidurile sale masive (10 metri înălțime, 2,5 metri grosime), grădinile suspendate, templul zeului Marduk și palatul regal, devenea cel mai important oraș al lumii. Toate se făcuseră pentru ca Nabucodonosor să-și arate măreția. Însă textul nu este o condamnare a gestului său de a admira orașul, ci mândria regelui este condamnată

Acest tip de discurs vanitos amintește de discursul faraonului egiptean, care promitea să-i distrugă pe israeliți (Ieșirea 15, 9-10), dar și al „luceafărului de dimineață”, ale cărui ambiții sunt descrise astfel de către profetul Isaia: Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturii celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi (Isaia 14, 13-14).

Măreția umană foarte adesea încearcă să rivalizeze cu măreția lui Dumnezeu. Răspunsul pentru mândria împăratului a venit din cer și a fost unul aspru: avea să fie exclus din societatea pe care el o crease și lipsit de toate bunurile sale, trăind și comportându-se ca un animal.

O boală rară și bizară

La cel mai înalt punct al auto-glorificării, mintea împăratului a cedat, rămânând nebun timp de șapte ani. La prima vedere, afecțiunea psihică de care a suferit pare să fie schizofrenia, manifestată prin retragere din mediul social, depersonalizare, halucinații, pierderea poftei de mâncare, dar cartea Prorocului Daniel menționează un detaliu destul de bizar, din cauza căruia mulți dintre comentatori au încercat să atribuie cărții un caracter mitologic: a mâncat iarbă ca animalele, părul i-a crescut ca penele vulturilor şi unghiile ca ghearele păsărilor.

Chiar dacă maladia împăratului este una foarte rar întâlnită, ea totuși există și poartă numele general de zoantropie (din grecește zoon-animal și anthropos-om) sau, în cazul particular de care vorbim, de boantropie (bous-bou, vacă și anthropos-om). Din punct de vedere medical, această boală mintală prezintă o stare în care pacientul crede că este o vacă și începe să se comporte ca atare. Boala se prezintă la început ca tendință spre consumul de vegetale, însă în cea de a doua etapă, care apare cam la cinci luni de la apariția simptomelor, suferindul va dezvolta o înclinare spre consumul de iarbă și de unele specii de flori sălbatice, iar această stare este ireversibilă.

Sursele istorice extrabiblice nu ne dau detalii exacte asupra tipului bolii lui Nabucodonosor, probabil și din cauza faptului că nu era cunoscută, acesta fiind primul caz de boantropie consemnat de istorie, însă există referințe despre o boală a împăratului. Astfel, Berossus, un preot babilonian care a trăit în secolul al III-lea î. Hr., notează că Nabucodonosor, domnind 43 de ani, a fost lovit deodată de boală. Potrivit lui Megasthenes, care a trăit între 350-290 î. Hr., caldeenii i-au spus că, după ce și-a terminat campaniile militare, pe când se afla pe acoperișul palatului să, Nabucodonosor a devenit posedat de un zeu. Așadar, istoricii certifică faptul că boala împăratului a fost una reală. Această maladie se știe că a afectat și alți regi apropiați vremurilor noastre, cum ar fi George al III-lea al Angliei (1738-1820) și Otto al Bavariei (1848-1916).

Nebunia, anunțată prin profetul Daniel

Însă, un aspect foarte important pe care trebuie să-l observăm este acela că nebunia împăratului nu a venit deodată, ci ea a fost anunțată cu un an înainte. Capitolul 4 al cărții Daniel ne spune că împăratul a avut un vis care l-a înspăimântat foarte tare. În acest vis a văzut un copac falnic, ce se înălța până la cer și putea fi văzut de la marginile pământului, care ocrotea și hrănea toate viețuitoarele. În timp ce admira splendoarea copacului, a văzut un înger coborându-se din cer și poruncind să fie tăiat, iar butucul să rămână în iarba pământului, legat în lanțuri de fier și de aramă (Daniel 4, 11-14).

Împăratul a cerut tâlcuitorilor de semne, prezicătorilor, cititorilor în stele să-I explice visul, dar nimeni nu a fost în stare să facă acest lucru, decât numai profetul Daniel, pe care el îl pusese mai-marele înțelepților din Babilon, după ce îi tâlcuise un alt vis. Daniel îi explică pedeapsa cumplită a lui Dumnezeu, ce avea să vină peste el, dar îi arată și modalitatea prin care putea scăpa de ea: Răscumpără păcatele tale prin fapte de dreptate şi nedreptăţile tale prin milă către cei săraci, dacă vrei ca bunăstarea în care te afli să dăinuiască (Daniel 4, 24). Însă Nabucodonosor nu a ținut cont de acest lucru și toate cele anunțate s-au întâmplat.

Morala acestei întâmplări se găsește chiar în cuvintele îngerului din vis: să cunoască cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, pe care o dă cui vrea şi poate să ridice peste ea pe cel mai de jos dintre oameni (Daniel 4, 14). Împăratul și-a pierdut mințile din cauza vanității sale și a atitudinii sale potrivnice lui Dumnezeu. În mod paradoxal, căutând să-i depășească pe ceilalți oameni, a căzut sub umanitate. În loc să se împărtășească de o natură înaltă, supraumană, el este adus la nivelul unei naturi inferioare. Dar aici se vede mila lui Dumnezeu, căci, deși boantropia este incurabilă, ea a avut un aspect pedagogic pentru Nabucodonosor, care, după trecerea celor șapte ani, și-a recăpătat sănătatea mintală și l-a lăudat pe Dumnezeu, Care pe cei ce umblă mândri poate să-i smerească (Daniel 4, 34).