Știm că se folosește în dumnezeiasca Euharistie – acolo unde, prin marea rugăciune a Epiclezei euharistice, Duhul Sfânt este invocat peste darurile puse pe Sfântul Altar, pentru a fi prefăcute în Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Dar, vinul face parte integrantă și din alte momente ale cultului liturgic.

După Sfânta Liturghie, riturile legate de înmormântare și rugăciunile pentru cei  adormiți folosesc în cadrul lor, în scop liturgic, vinul. Îl găsim folosit încă de la prima rugăciune oficiată după ce un creștin a pornit pe calea veșniciei – la rugăciunea stâlpilor. La Veșnica Pomenire, vinul este ridicat, alături de alte orfrande ale familiei. Același gest se regăsește la slujba de înmormântare, dar și la fiecare dintre rugăciunile care se vor face de către familie, pentru cel adormit. Folosirea vinului în cultul celor adormiți este pusă în legătură de continuarea simbolică a dumnezeieștii Liturghii. Însă, dincolo de acestă interpretare simbolică, vinul este împărțit în scopul milosteniei, în calitatea lui de aliment și în cea terapeutică – canoanele bisericii reglementând cantitea de vin care se poate împărți și consuma la masă, alături de zilele în care se poate bea vin.

În afară de simbolism și de necesitatea practică, vinul mai are o folosință liturgică. În momentul în care cel adormit este coborât în mormânt, preotul toarnă vin peste trupul aflat în sicriu, povățuirea Molitfelnicului menționând că acest vin este amestecat cu ulei.

În teologia liturgică, paharul de vin amestecat sau nu cu ulei se numește „paos” – în limba greacă „mângâiere”, de unde a rezultat denumirea populară de „apaos”. Episcopul Melchisedec Ștefănescu, în manualul său de Teologie Liturgică din anul 1862, vorbețște despre folosirea „paosului, simbol al aromelor sau al balsamului cu care femeile mironosițe au uns trupul Domnului, după moarte. Stropirea cu vin și gustarea din pahar este simbol al curăției de păcate”.