În vechime, botezul se săvârșea la început în orice apă curgătoare, uneori în catacombe ori în casele particulare care, în primele trei secole, erau folosite ca biserici (locașuri de adunare și de rugăciune); iar în epoca de masivă convertire a păgânilor la creștinism și de înflorire a disciplinei catehumenatului (secolele IV-VI), botezul se săvârșea în locașuri anume destinate petru aceasta, construite pe lângă biserici și numite baptisterii.

De la o vreme, și anume după generalizarea pedobaptismului, mai exact după generalizarea botezului copiilor, baptisteriile nu s-au mai întrebuințat și botezul se săvârșește în biserică, și anume: prima parte a slujbei (rânduiala facerii catehumenatului), în pridvor (în fața ușilor bisericii), iar partea a doua (botezul propriu-zis), în pronaos sau locul tindă, locul destinat odinioară catehumenilor și penitenților.

Canoanele opresc săvârșirea botezului nu numai în case, ci chiar în paraclisele din casele particulare. Doar în cazuri de mare nevoie (ca de ex: foarte frig, pericol de moarte pentru prunc ș.a) sau în împrejurări excepționale (vreme de război, lipsă de preoți etc.) se îngăduie săvârșirea botezului în case.

(Pr. Ene Braniște, Liturgica specială, EIBMBOR, p. 401)