Se pare că primii creştini se împărtăşeau zilnic (Faptele Apostolilor 2, 42, 46 ). Mai pe urmă, până prin secolele al VII-lea și al VIII-lea, majoritatea credincioşilor se împărtăşeau în toate zilele în care se săvârşea Sfânta Liturghie, adică în toate duminicile şi sărbătorile de peste an, şi mai ales la aniversările sfinţilor martiri. Erau excluşi de la acest drept numai penitenţii şi excomunicaţii.

În secolul al IV-lea, Sfântul Vasile cel Mare zicea că „este bine şi folositor a se împărtăşi în fiecare zi şi a primi dumnezeieştile Taine...”, dar că, prin părţile sale, era obiceiul de a se împărtăşi de patru ori pe săptămână: duminica, miercurea, vinerea şi sâmbăta. Canonul 9 apostolic şi Canonul 2 al Sinodului din Antiohia îi pedepseau cu excomunicarea pe cei ce asistau la Liturghie fără să se împărtăşească.

Mai târziu, răcindu-se zelul creştinilor, dar şi crescând respectul lor pentru Sfânta Împărtăşanie, numărul celor care se apropiau de Sfântul Trup şi Sânge a început să se micşoreze treptat şi împărtăşirea lor s-a făcut din ce în ce mai rar. Aşa s-a ajuns la situaţia de astăzi, când la Liturghie se împărtăşesc uneori numai sfinţiţii slujitori, pe când cei mai mulţi credincioşi se împărtăşesc de obicei o singură dată pe an, şi anume la Paşti.

În general, împărtăşirea fiind condiţionată şi precedată obligatoriu de spovedanie, tot ceea ce am spus despre termenele pentru spovedanie este valabil şi pentru împărtăşire. Povăţuirile din Liturghier socotesc obligatorie împărtăşirea generală de cel puţin patru ori pe an: „Preoţii de popor să înveţe pe credincioșii lor, ca în cuget curat, parte bărbătească şi femeiască, de va fi cu putinţă la praznice, iar de nu, negreşit în cele patru posturi de peste an să se gătească spre aceasta... Iar de vor vrea, osebit de cele patru posturi obişnuite, să se apropie către Sfânta Împărtăşire...”.

După Simeon al Tesalonicului, fiecare creştin temător de Dumnezeu ar trebui să se împărtăşească cel puţin la 40 de zile, iar cel care se păstrează curat şi se simte vrednic se poate apropia şi mai des, chiar în fiecare duminică, mai ales bătrânii şi bolnavii, căci aceasta este pentru dânşii izvor de sănătate şi întărire. În aceeaşi categorie pot fi socotiţi toţi aceia care se află în preajma unui eveniment hotărâtor pentru restul vieţii lor, ca de exemplu candidaţii la preoţie înainte de hirotonie, femeile înainte de naştere, ostaşii înainte de luptă ş.a. E de asemenea frumos obiceiul general odinioară, păstrat şi astăzi, ca şi tinerii care se căsătoresc să se spovedească şi să se împărtăşească înainte de cununie.

Idealul este ca fiecare creştin care ia parte la Sfânta Liturghie să se cuminece cât mai des cu Sfântul Trup şi Sânge, pregătindu-se din vreme pentru aceasta. Condiția principală impusă pentru aceasta, indiferent cât de rar sau cât de des ne împărtăşim, este curăţia conştiinţei şi a inimii, cu care trebuie să-L primim pe Hristos, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine, şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar...” (I Corinteni 11, 28).

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 321-322)