Unele ierurgii se săvârşesc în Biserică (de exemplu, binecuvântarea prinoaselor, molitfa femeii la 40 de zile după naştere, binecuvântarea şi sfinţirea obiectelor de cult); altele se fac în case (ca de pildă, sfeştaniile, ierurgiile în legătură cu naşterea şi cele în legătură cu înmormântarea), iar altele afară din case, în mijlocul naturii, pe câmp (ca de exemplu, binecuvântarea ţarinilor, a holdelor şi a fântânilor, sfeştaniile pentru ploaie ş.a.). Cu ierurgiile, sfinţiţii slujitori ies, așadar, afară din sfântul locaş ‒ unde se săvârşesc de regulă Laudele zilnice şi Sfintele Taine ‒, ducând puterea curăţitoare şi sfinţitoare a Bisericii în mijlocul naturii şi intervenind în viaţa noastră de toate zilele, pentru a o înrâuri şi sfinţi.

Cât priveşte timpul săvârşirii, unele ierurgii sunt legate de anumite sărbători sau date fixe din cursul anului bisericesc, ca de exemplu binecuvântarea salciei sau a stâlpărilor (care se face la Florii), binecuvântarea ouălelor roşii (la Paşti), a strugurilor (la 6 august), Aghiasma Mare (la Bobotează), sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir (în Joia din Săptămâna Patimilor), Rânduiala Sfântului Trifon (care se oficiază la 1 februarie, ziua Sfântului Trifon, patronul grădinarilor şi al florarilor). Cele mai multe nu sunt însă legate de nici un termen, ci se săvârşesc oricând este de trebuinţă, ca de exemplu sfeştaniile de prin case (care se fac de obicei miercurea şi vinerea), dezlegările şi rugăciunile pentru diferite trebuinţe ş.a.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, p. 360)