Potrivit tradiției populare, se spune că două săptămâni după Bobotează nu se recomandă să speli în pârâuri rufele sau cămășile, căci diavolii abia așteaptă să se agațe de ele.

​Bogata tradiție populară românească a încercat de multe ori să exprime, prin limbaj simbolic, realități spirituale profunde. Cu toate acestea, trebuie să precizăm că nu toate aceste obiceiuri se identifică în mod firesc cu învățătura Bisericii. Afirmația potrivit căreia, timp de două săptămâni după Bobotează, nu ar fi recomandat să se spele rufe sau chiar să ne spălăm noi înșine se înscrie în această categorie și cere o lămurire teologică atentă.

​Învățătura Bisericii Ortodoxe afirmă cu claritate că răul nu este o forță impersonală care domină creația, ci o realitate personală, limitată și deja biruită prin lucrarea mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Diavolul nu exercită o stăpânire directă asupra lumii materiale și nu poate influența obiectele sau elementele naturale în mod arbitrar. Puterea sa se manifestă exclusiv acolo unde omul, prin păcat și lipsa vieții duhovnicești, își slăbește legătura cu Dumnezeu. De aceea, ideea că demonii s-ar putea „agăța” de haine spălate în apă curgătoare sau în orice altă sursă de apă exprimă o viziune superstițioasă care contrazice concepția ortodoxă despre creație ca dar al lui Dumnezeu și spațiu al lucrării harului.

​Praznicul Botezului Domnului este, în teologia ortodoxă, momentul revelării Sfintei Treimi și al sfințirii firii apelor prin pogorârea Duhului Sfânt. Totuși, este esențial să subliniem că nu orice apă devine, prin simpla succesiune a zilelor sau prin apropierea calendaristică de sărbătoare, apă sfințită. Aghiasmă Mare devine numai acea apă asupra căreia, în urma rugăciunii solemne a Bisericii, episcopul sau preotul, în cadrul slujbei rânduite, invocă în mod explicit pogorârea Duhului Sfânt. Această precizare este deosebit de importantă, deoarece corectează o confuzie frecventă între apa obișnuită și apa sfințită. Restul apelor rămân parte a creației lui Dumnezeu, desigur binecuvântate, dar fără a dobândi caracter sacramental în mod automat. Așadar, Botezul Domnului nu inaugurează o perioadă de vulnerabilitate spirituală, ci proclamă biruința lui Hristos asupra răului și sfințirea lumii. Creștinul nu este chemat să se apere prin evitarea unor gesturi cotidiene, ci să trăiască în lumina harului, întărit prin rugăciune, spovedanie și împărtășire.

​Desigur, unele interdicții populare pot fi înțelese ca expresii ale respectului față de sărbătoare sau ca îndemnuri la o anumită rânduială a vieții în zilele de praznic care, în cazul Bobotezei, nu durează două săptămâni, așa cum afirmă tradiția populară, ci doar opt zile, până pe 14 ianuarie. Însă, atunci când aceste îndemnuri sau rânduieli sunt motivate prin frica de diavol și nu prin conștiința prezenței lui Dumnezeu, ele depășesc cadrul tradiției sănătoase și intră în zona superstiției. Biserica are datoria de a păstra ceea ce este ziditor din tradiția populară, dar și de a o curăți de elementele care pot altera adevărul de credință.