Icoana Maicii Domnului din Don („Donskoy”)
Icoana Maicii Domnului din Don a fost pictată de Teofan Grecul. În ziua bătăliei de la Kulikovo, icoana a fost ținută în paraclisul militar, aducând izbândă soldaților, punându-i pe tătari pe fugă. În amintirea victoriei de pe malurile râului Don, icoana a fost numită „Don” sau „Donskoy”.
Icoana Maicii Domnului din Don a fost pictată de Teofan Grecul. În ziua bătăliei de la Kulikovo (8 septembrie 1380, de sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu), icoana a fost împreună cu armata rusă, ajutând-o, iar după victorie a fost dăruită de către cazacii din Don comandantului lor, marele cneaz Dimitrie al Donului (1363-1389), care a mutat-o la Moscova.
Icoana a fost așezată prima dată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin, iar mai târziu în Catedrala „Buna Vestire” (acum, icoana se află în Galeriile de Stat „Tretiakov”). În amintirea victoriei de pe malurile râului Don, icoana a fost numită „Don” sau „Donskoy”.
În anul 1591, hanul Nuradin al Crimeei și fratele său, Murat-Girey, au invadat Rusia cu o armată numeroasă. Avansând spre Moscova, au poposit pe dealurile Vorobiev. Pentru a proteja orașul de dușmani, a fost făcută o procesiune în jurul Moscovei cu icoana Maicii Domnului din Don.
În ziua bătăliei, icoana a fost ținută în paraclisul militar, aducând izbândă soldaților, punându-i pe tătari pe fugă. În semn de recunoștință pentru binecuvântarea săvârșită prin icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Don, în 1592 a fost înființată, pe locul paraclisului militar, Mănăstirea Donskoy. Icoana făcătoare de minuni a fost așezată în această mănăstire, iar pomenirea ei a fost stabilită la 19 august.
Conform tradiției, pe lângă pelerinajul cu icoana Maicii Domnului, odată la patru ani, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii săvârșește slujba de pregătire și sfințire a Sfântului și Marelui Mir în catedrala mică, în onoarea icoanei Maicii Domnului din Don.
Care este semnificația icoanei Iisus Hristos „Pantocrator”?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro