Icoana Maicii Domnului „Slovenskaia”

Iconografie

Icoana Maicii Domnului „Slovenskaia”

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a arătat făcătoare de minuni în ziua de 23 septembrie 1635, în satul Slovenska, din raionul Kostroma.

Icoana Maicii Domnului „Slovenskaia” este prăznuită pe 23 septembrie.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a arătat făcătoare de minuni în ziua de 23 septembrie 1635, în satul Slovenska, din raionul Kostroma.

În timp ce era la vânătoare, un vânător a descoperit din întâmplare o bisericuță de lemn, care era șubrezită și acoperită cu mușchi de pădure. El a intrat în bisericuță și a descoperit că toate odoarele se degradaseră odată cu trecerea timpului, cu excepția icoanei Maicii Domnului, care se afla în altar. Nebăgând în seamă descoperirea, a lăsat totul așa cum găsise.

A doua zi, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat unui bolnav pe nume Titus, din satul Șerstneva, spunându-i că se va vindeca dacă va merge să se roage înaintea icoanei sale dintr-o biserică abandonată, pe care o descoperise un oarecare vânător.

Titus i-a povestit preotului Evdochim cele întâmplate, iar împreună cu el a mers pe calea indicată de Maica Domnului. În drumul lor, s-au întâlnit cu vânătorul ce descoperise biserica abandonată. Acesta i-a condus la bisericuța aflată de peste șase decenii în ruină.

Descoperirea miraculoasă a icoanei și minunea săvârșită prin ea Titus le-a considerat un semn dumnezeiesc, astfel că a hotărât să rămână în locul unde a aflat icoana. Mai târziu, Titus a devenit monah.

În același loc, a fost zidită mai târziu Mănăstirea Slovenskaia. În anul 1764, a fost desființată, iar biserica a fost transformată în biserică parohială.

În 1806, lângă pădure a fost ridicată o biserică de piatră, în cinstea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Slovenskaia”, transformată în anul 1892 într-o nouă biserică cu trei altare, sfințite în cinstea icoanei Maicii Domnului „Slovenskaia”, a Sfântului Proroc și Înaintemergător Ioan Botezătorul și a Sfinților Zosima și Savatie, făcătorii de minuni de la Solovăț.

De multe ori, icoana Maicii Domnului „Slovenskaia” a fost confundată în unele albume iconografice cu icoana Maicii Domnului din Murom.