Proscomidia (gr. προσκομιδή, ἡ — proskomidi, i, de la προσκομίζειν — proskomizein = a aduce, a pune înainte, a oferi) este ritualul sau rânduiala introductivă a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, care constă în pregătirea și binecuvântarea (afierosirea) Cinstitelor Daruri, adică a materiei (pâinea și vinul) jertfei liturgice.

Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. În Liturghier ea are forma și întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare la început și cu una de încheiere.

În mănăstiri, timpul săvârșirii Proscomidiei este între Utrenie și Liturghie, când se săvârșește și slujba Ceasurilor, dar în bisericile de enorie, unde nu se face slujba Ceasurilor, Proscomidia se săvârșește în timpul Utreniei, la Proscomidiar, sau înainte de Utrenie.

Spre deosebire de celelalte părți ale Liturghiei, Proscomidia se săvârșește numai de preot (împreună cu diaconul, dacă există), fără participarea credincioșilor (a cântăreților) și fără ca aceștia să audă sau să vadă ceva din ea. Rânduiala tainică a Proscomidiei constă în afierosirea tipologică a Darurilor euharistice, Agnețul (agnos-miel) fiind tăiat din prescură, împreună cu miridele Născătoarei de Dumnezeu, ale celor nouă cete de sfinți și ale credicioșilor vii și morți. După tăierea Agnețului (mirida pătrată IIS HS NI KA – Iisus Hristos învinge), el este străpuns cu copia (cuțitașul consacrat anume pentru Proscomidie), rostindu-se cuvintele: „Junghie-Se Mielul lui DUmnezeu pentru viața și mântuirea lumii”. Apoi se toarnă vin și apă în Potir, rostindu-se: „Și unul dintre ostași cu sulița în coasta Sa a împuns, și îndată a ieșit sânge și apă. Și cel ce a văzut a mărturisit și adevărată este mărturisirea lui”.

Ritualul Proscomidiei constă în pregătirea și binecuvântarea sau afierosirea Darurilor de pâine și vin pentru Sfânta Jertfă. Ea este o reiterare sacramentală a Cinei celei de Taină, în ea repetându-se sacrificial referatul biblic al morții și Învierii Domnului. Proscomidia asumă taina Crucii lui Hristos și introduce Biserica în starea de jertfă a Liturghiei cerești care se săvârșește veșnic pe altarul de iubire al Treimii.

Pâinea făcută din mulțimea boabelor de grâu și vinul din boabele de struguri simbolizează comunitatea spirituală care îi leagă între ei pe toți membrii Bisericii. Pâinea și vinul sunt deopotrivă daruri ale naturii, dar și roade ale ostenelii omenești, pentru a semnifica sfințirea firii în Hristos și umanizarea hristologică și euharistică a materiei prin har și prin rugăciune.

Biserica este Trupul lui Hristos, trupul tainic în care se unesc toți credincioșii și din care ei fac parte. Apa care se toarnă în vinul de jertfă, și care în mod natural este un element ce condiționează viața, simbolizează pe credincioșii laici, iar amestecul ei cu vinul înseamnă încorporarea la Hristos a tuturor credincioșilor, pentru că El S-a jertfit pentru toți oamenii. Darurile credincioșilor (pâinea și vinul) aduse de ei la altar, sunt expresia văzută a participării lor concrete la Sfânta Jertfă, care se aduce prin preot la Liturghie. Pâinea folosită de Biserica Ortodoxă nu este azimă, ci pâine dospită (ἄρτος, ὁ — artos, o), deoarece cu astfel de pâine s-a săvârșit și Cina lui Hristos (care a avut loc în joia dinaintea Paștelui iudaic, când urma să se consume azimă, pentru care Paștele iudaic se mai numește și Sărbătoarea azimilor).

Pâinea dospită cu aluat simbolizează sufletul desăvârșit și întruparea desăvârșită a Domnului Iisus. Pâinea cu aluat amintește de aluatul nestricăciunii cu care Mântuitorul a asemănat Împărăția Cerurilor (Luca 13, 20-21) și care este Hristos Însuși. Pâinea folosită la Proscomidie se numește prescură. Din ea preotul scoate miridele, folosindu-se de obiectele de cult care stau la Proscomidiar: copia, buretele cu care se adună firimiturile prescurilor tăiate și care se pun pe Sfântul Disc; se ia apoi steluța (obiect ritual, simbolizând steaua de la Betleem, dar și pecetea mormântului izvorâtor de viață), numită și asterisc sau avezdă, se tămâiază cu tămâie din cădelniță și se așază pe Sfântul Disc, rostindu-se cuvintele: „Și venind steaua a stat deasupra unde era Pruncul”; preotul ia apoi acoperământul discului (pocrovăț) și acoperă Sfântul Disc, tămâindu-l, așa cum a făcut și cu Potirul, iar peste ele pune un acoperământ mai mare, numit Aer. Astfel așezate pe masa de la proscomidiar, cinstitele Daruri sunt din nou tămâiate, binecuvântate și slujba Proscomidiei se încheie cu rugăciunea: „Slavă, Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru...”, rugăciune numită apolis sau otpust.

Acoperirea Darurilor și rămânerea lor tainică la Proscomidiar până la Vohodul mare semnifică vremea necunoscută a vieții lui Iisus, petrecută de El la Nazaret și Capernaum, înainte de Botezul Său și de începerea lucrării Sale în lume (comentează Sfinții Gherman și Nicolae Cabasila).

Fumul tămâiei (cădirea) de la sfârșitul Proscomidiei simbolizează aromatele cu care a fost îmbălsămat Trupul Domnului (cf. Sfântului Gherman), dar și darurile magilor la Naștere.

Mirida pentru Sfânta Fecioară (numită și Bogorodița, Bogorodicina sau Panaghia), așezată pe Sfântul Disc, închipuie pe Maica Domnului îndurerată, la picioarele Crucii Fiului său răstignit.

Privind dublul simbolism al Proscomidiei (închipuind și Nașterea și Moartea lui Hristos), Proscomidiarul, locul săvârșirii slujbei, închipuiește și peștera, staulul sau ieslea în care S-a născut Iisus, dar și Golgota sau locul Răstignirii (comentează Sfinții Gherman și Meletie Sirigul). Cât stau la Proscomidiar, cinstitele Daruri nu se prefac în Trupul și Sângele Domnului, ci sunt numai un simbol, o închipuire a Sfântului Trup și Sânge, cum le numește Liturghierul ortodox: „Punând înainte cele ce închipuiesc Sfântul Trup și Sânge al Hristosului Tău” (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, la Epicleză). Numai în cursul Liturghiei credincioșilor, și anume când se va sfârși Jertfa, adică sfințirea și prefacerea Darurilor, va avea loc adevărata pomenire sau comemorare a morții lui Hristos.

Miridele care se așază lângă Sfântul Agneț pe Sfântul Disc sunt: prima miridă pentru Preasfânta Fecioară, care o arată pe ea stând în cer de-a dreapta Fiului ei, mai presus de toți sfinții („Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată”, Psalmi 44, 11). Miridele în cinstea celor nouă cete ale sfinților, împărțiți astfel după cele nouă cete îngerești, reprezintă mulțimea sfinților care formează Biserica triumfătoare sau slăvită, din Ceruri. Miridele pentru vii și morți reprezintă Biserica luptătoare. Aceste miride se scot și se aduc spre „pomenirea și iertarea păcatelor” credincioșilor vii și morți. Miridele pentru sfinți reprezintă o formă a cultului de venerație adus sfinților și o formă de mulțumire către Dumnezeu pentru slava și cinstea cu care i-a încununat.

Ritualul Proscomidiei, Sfântul Agneț și miridele au un sens mistic și eclesiologic. Ele reprezintă acum Biserica universală, din toate timpurile și locurile, atât cea de pe pământ (luptătoare), cât și cea din ceruri (triumfătoare). Acest sens eclesiologic îl formulează Sfântul Simion al Tesalonicului: „Am înțeles cum prin această dumnezeiască închipuire și istorisire a Sfintei Proscomidii vedem pe Iisus și întreagă Biserica Lui. Îl vedem în mijloc pe Hristos Însuși, Lumina cea adevărată și Viața cea Veșnică. El este în mijloc prin Agneț, iar Mama Lui de-a dreapta, prin miridă, sfinții și îngerii de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a credincioșilor Lui, dreptmăritori. Aceasta este Taina cea mare: Dumnezeu între oameni și Dumnezeu care S-a întrupat pentru dânșii. Aceasta este Împărăția ce va să fie și petrecerea vieții celei veșnice: Dumnezeu cu noi, văzut și împărtășit” (în lucrarea Despre Sfânta Liturghie). În sens mistic (eshatologic), Proscomidiarul și Sfântul Disc înseamnă tronul Mântuitorului ca Împărat în mijlocul Bisericii Sale și Scaunul Său, la Judecata din urmă, zugrăvit la intrarea bisericilor noastre ortodoxe.

În cadrul Proscomidiei, se scot din prescurile a patra și a cincea miridele pentru credincioșii vii și adormiți. Prin aceasta, credincioșii participă plenar și sacramental la Jertfa de Taină a lui Hristos, iar după sfințirea Darurilor ‒ adică devenirea lor în Trupul și Sângele Domnului ‒, aceste miride vor fi cufundate în Sângele mântuitor al lui Dumnezeu „spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”. Creștinii sunt miridele lui Dumnezeu, părticele din Trupul Lui ecclesial – Biserica  –, mădulare ale Trupului Lui mistic, rânduite a împărăți cu Hristos în veacul veacului.