„Cine a strigat-o pe Maica Domnului, i-o fost bine!”
„Pe Maica Domnului să n-o lași, măcar de-acum înainte, că Ea este foarte milostivă. Ea și pe omul care a greșit l-o scos. Și noi cam așa suntem toți, ca niște tâlhari”, îmi spune maica Serafima de la Războieni, ținându-mi strâns mâna în palmele sale moi. Privirea sa caldă și vioaie a mângâiat și a însuflețit de-a lungul anilor mii de suflete întristate care au descoperit în cuvioșia sa chipul maicii eterne a neamului românesc.
În căsuța albă a maicii Serafima de la Mănăstirea Războieni e liniște în răcoarea dimineții. Doar vrăbiile ce s-au aciuat în cireșul de lângă poartă piuie încet din timp în timp. Măicuța a ieșit pe micul cerdac și le pregătește firimituri dintr-o felie de cozonac. „Din mâncare gust de trei ori și mai dau și la vrăghii, că toate-s flămânde”, îmi zice bucuroasă.
Pe tocul ușii, dintr-o icoană prinsă într-un cui, Împărăteasa Cerurilor ne cercetează. „Maica Domnului este Stăpâna casei mele”, spune maica Serafima, citindu-mi întrebarea de pe buze.
„Când ești liberă, lasă toate și citește Acatistul Maicii Domnului”
„Maricică, să te ferească Dumnezeu de dușmani și pe Maica Domnului să n-o lași, măcar de-acum înainte, că ai de tras, Maricică. Când ești liberă, lasă toate și citește Acatistul. Dacă n-ai timp să-l termini, că ai servici, pune semn și-l scoți în capăt mai târziu. Ai să ai o bucurie...! (îmi spune șoptit) Eu citesc cinci-șase-șapte. Citesc multe și nu văd bine, dar așa mă nevoiesc, cad de somn jos și iarăși o iau de la capăt, ca să le meargă bine la maici, la prășit, să nu se sfădească, să fie fără zavistie, fără răutate. Și când mergi pe drum, ori ești acasă, așa să zici: Maica Domnului, ajută-mă! Cine o strigat-o pe Maica Domnului, i-o fost bine!”.
„Maica Domnului și pe omul care a greșit l-o scos”
„Am plâns, Maricică, că omul nu te știe și oamenii nu te înțeleg. Dar să știi că Maica Domnului știe pe omul care face rugăciunea. Să cauți Acatistul Maicii Domnului, că ea este foarte milostivă. Ea și pe omul care a greșit l-o scos. Și noi cam așa suntem toți, ca niște tâlhari”.
Minunile Maicii Domnului dintr-o carte pe care o termină și o reîncepe mereu le împărtășește tuturor celor care-i calcă pragul. Fiindcă „omul trebuie să știe și să cunoască cum lucrează diavolul”. Așa am avut și eu bucuria de a asculta o povestioară pe care mi-a spus-o de două ori, la începutul și la finalul întâlnirii noastre.
Povestea tâlharului care se ruga Maicii Domnului
„Era cândva un tâlhar pe care îl pândea diavolul ca să-l omoare. Dar nu putea, fiindcă tâlharul se ruga totdeauna la Maica Domnului. S-a întâlnit în pustie diavolul cu un călugăr. Acesta din urmă îl întreabă:
– Ce faci?
– Nu mai pot, zice diavolul.
– Dar de ce?
– De când pândesc pe tâlhar, că îi dau masă, și îi dau dormitoare și de toate și nu-l găsesc liber o dată, ca să nu citească, să nu facă rugăciunea – că l-aș omorî, să-l duc la diavoli, că-i al nostru.
Atunci călugărul i-a zis:
– Știi ce, nu-l mai necăji. În numele Domnului și al Maicii Domnului, piei!
Și diavolul s-o făcut fum și cenușă.”
Multe povestioare cu tâlc a adunat maica Serafima în traista anilor, pentru a le dărui celorlalți, spre folos și înviorare sufletească. Și nimeni nu pleacă de la cuvioșia sa nemângâiat. Îmi mărturisește că inimii sale îi este drag să stea în biserică, dar acum nu mai poate să meargă, căci o dor picioarele. Dar așa a găsit undeva, într-o carte, că și atunci când stai acasă, inima să-ți fie la biserică. Și așa este. Când mai ajunge la icoana Maicii Domnului, o prinde în brațe, o sărută și zice: Am venit iarăși, Maica Domnului, dacă mi-ai dat un pic de putere. Primește și nevrednica mea rugăciune pentru maici și pentru lume și nu depărta mila și bunătatea Ta de la noi. Amin!
***
Pe maica Serafima am întâlnit-o vara trecută. Duminică seara, pe 19 aprilie 2015, în ultima zi din Săptămâna Luminată, maica Serafima a trecut la Domnul.
*** Despre Maica Serafima puteți citi și:
Secretul maicii Serafima de la Războieni
Amintirile din copilărie ale maicii Serafima de la Războieni
Eu nu cânt altfel decât «veșnica pomenire!», ca să nu-mi uit groapa