În prima parte a Proscomidiei preotul scoate cu copia Agneţul din prima prescură, simbolizând Pătimirile Mântuitorului, și îl va așeza în mijlocul Sfântului Disc, cu pecetea în sus, lucru ce indică faptul că Hristos s-a ridicat ca om cu faţa spre Tatăl, spre cer, aceasta, desigur, în numele umanităţii care imploră reluarea comuniunii cu dumnezeirea, comuniune desfiinţată prin păcatul strămoşesc. Urmează împungerea Agneţului cu copia, de către preot, în partea „IIS” rostind: „Şi unul din ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns”, aceasta punând în evidenţă împungerea coastei Mântuitorului de către ostaşul roman. După rostirea acestor cuvinte, preotul toarnă în Potir, concomitent, vin şi apă, adăugând la cele spuse mai înainte: „şi îndată a ieşit sânge şi apă”.

După scoaterea Agneţului urmează scoaterea dintr-o altă prescură a unei miride în formă triunghiulară „întru cinstea şi pomenirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Aşezând mirida aceasta în dreapta Agneţului, preotul rosteşte: „statut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată și preaînfrumuseţată”. Aşezarea miridei pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu înseamnă, de fapt, că jertfa lui Hristos din Sfânta Liturghie este făcută spre slava Maicii Sale. Maica Domnului este reprezentată, aşadar de mirida adusă în cinstea sa, alături de chipul Trupului Fiului Său, Agneţul: „Maica Domnului se roagă în fruntea întregii comunităţi ca acest Agneţ să fie primit în jertfelnicul cel mai presus de ceruri şi prefăcut în trupul jertfit al Fiului Ei, care va reprezenta (…) jertfa comunităţii şi a Maicii Domnului însăşi” (Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloaie, Spiritualitate si comuniune în Liturghia Ortodoxă).

Preotul pune în partea stângă a Agneţului miridele pentru cele nouă cete de Sfinţi: Sfinţii Îngeri, Sfinţii Prooroci, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Ierarhi, Sfinţii Mucenici, Sfinţii Cuvioşi, Sfinţii Doctori fără de arginţi, Sfinţii drepţi Părinţi Ioachim şi Ana şi toţi Sfinţii, împreună cu rugăciunile Sfântului a cărui Liturghie se săvârşeşte. Aceasta demonstrează că toţi aceşti Sfinţi se bucură de aceeaşi slavă, de care se bucură Domnul cel Răstignit şi Înviat, dar nu se află în aceeaşi intimitate cu El, aşa cum se află Maica Lui. Scopul scoaterii acestor miride este la fel, acela de a mijloci prin rugăciunile lor, primirea pâinii şi a vinului de către Dumnezeu, în vederea prefacerii în Trupul şi Sângele Mântuitorului.  

În partea de jos a discului, sub Agneţ, vor fi aşezate 3 miride, în formă de triunghi, mai mici decât cel al Sfintei Fecioare, însă mai mari decât cele 9 miride scoase pentru sfinți, începând cu episcopul locului, conducătorii şi armata ţării, ctitorii Sfântului Locaş (ai bisericii unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie) şi mai jos de acestea trei se scot miridele pentru credincioșii vii și morți, despărțite în două grămăjoare de firimituri. Pomenirea celor vii, cât şi a celor morţi la proscomidie are un sens profund, sens evidențiat de Părintele Stăniloae în câteva propoziţii : „Bucăţica de pâine scoasă pentru fiecare persoană umană distinge pe cei pentru care se scoate, dar îi şi apropie de Hristos şi între ei, arătându-i în plus ca fiind de aceeaşi fire umană cu Hristos şi între ei.

Aceste miride nu sunt scoase cu scopul de a-i împărtăşi din ele pe credincioşi, pentru că din ele nu se împărtăşeşte niciodată nimeni, ele sunt scoase pentru a sta în apropierea Trupului Domnului. În sensul acesta toţi ne unim cu Hristos prin împărtăşire, dar rămânem şi distincţi de El, prin părticelele din care nu se împărtăşeşte nimeni”. Semnificația aşezării miridelor pe Disc reprezintă „Nunta Mielului Hristos, înconjurat de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi de Înainte Mergătorul, urmat de Îngeri si de Sfinţi.

Este de fapt chipul desăvârşit al Bisericii care acoperă cerul şi pământul, îi cuprinde pe cei absenţi şi pe cei adormiţi, recapitulează universul lui Dumnezeu într-un dat viu” (Paul Evdokimov, Rugăciunea în Biserica de Răsărit). Sau, cum spune așa de frumos Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului: „Am înțeles cum prin această închipuire și istorisire a Sfintei Proscomidii vedem pe Însuși Iisus și întreaga Biserică a Lui. În mijloc Îl vedem pe Iisus Hristos Însuși, Lumina cea adevarată și Viața cea veșnică.

El este în mijloc prin Agneț, iar Maica Lui, de-a dreapta prin miridă, Sfinții și îngerii de-a stânga, iar dedesupt întreaga adunare a credincioșilor Lui, dreptmăritori. Aceasta este taina cea mare: Dumnezeu între oameni și Dumnezeu în mijlocul dumnezeilor, care se îndumnezeiesc de la Cel ce după fire este Dumnezeu, Care S-a întrupat pentru dânșii. Aceasta este Împărăția ce va să vie și petrecerea vieții celei veșnice: Dumnezeu cu noi, văzut și împărtășit” (Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Sfânta Liturghie).

Astfel, aşezarea părticelelor:

• de-a dreapta şi de-a stânga sfântului Agneţ constituie Biserica Biruitoare din ceruri

• iar firimiturile de sub Agneţ, pentru credincioşii vii şi morţi, constituie Biserica Luptătoare de pe pământ.

Cu alte cuvinte, putem spune că pomenirea Maicii Domnului și a Sfinților la Proscomidie scoate în evidență unitatea Bisericii cerești și a celei pământești în Hristos, precum și faptul că împărtășirea credincioșilor de El în Euharistie și în orice Taină nu se înfăptuiește decât în prezența rugătoare și plină de bucurie conștientă a întregii Biserici din ceruri.

Aşadar, întreaga Biserică o vedem adunată în jurul lui Hristos, căci „mai presus de toate L-a dat pe El Cap al Bisericii, care este trupul Lui” (Efeseni I, 22-23).