Întâlnirea Domnului cu Mama Sa
Mozaicul numit „sandalele Mariei”, aflat la subsol, se menţine la fel de frumos ca în secolul al VI-lea, când a fost realizat.
Biserica aparţine armenilor şi a fost reconstruită în anul 1881 pe fundatiile bizantine ale Bisericii „Sfânta Sofia”.
Frontonul ce redă întâlnirea este realizat tot de către sculptorul polonez T. Zieliensky.
Mozaicul numit „sandalele Mariei”, aflat la subsol, se menţine la fel de frumos ca în secolul al VI-lea, când a fost realizat.
Drumul Crucii - calea spre mântuire
Condamnarea la moarte a Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Punerea Crucii pe umerii Domnului în curtea Pretoriului
Cea dintâi cădere a Mântuitorului sub povara Crucii
Întâlnirea Domnului cu Mama Sa
Urma Palmei lui Iisus - întâlnirea cu Simon Cirineanul
Întâlnirea Domnului cu Veronica, fecioara care I-a șters fața plină de sânge cu mahrama
A doua cădere la pământ a Mântuitorului
Întâlnirea Domnului cu femeile care-L plângeau
Cea de a treia cădere a Domnului la pământ
Dezbrăcarea Domnului de hainele Sale pe Golgota și răstignirea pe Cruce
(Preot David Pristavu, Drumul Crucii și Biserica Sfântului Mormânt, 2006, p. 14)
Peștera Nașterii Domnului din Betleem – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte
Palatul lui Irod din Ierusalim
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro