Moaștele Sfântului Mihail al Sinadei
După strămutarea la locaşurile împărăţiei celei veşnice în anul 818, parte din moaştele Sfântului Mihail al Sinadei au ajuns în Sfântul Munte, dar mai apoi, și în biserici și mănăstiri din țara noastră.
În Athos, Sfântul Mihail Mărturisitorul este cinstit în chip deosebit la Marea Lavră unde se află cinstitul său cap, dar şi un vechi paraclis închinat Sfântului. Capul Sfântului Mihail se păstrează într-o raclă din argint și poartă o cunună de aur cu pietre preţioase dăruite de Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu în anul 1690, drept mulţumire pentru binecuvântarea revărsată asupra ţării prin izgonirea lăcustelor.
În Sfântul Munte se mai găsesc fragmente din moaştele Sfântului Mihail la Mănăstirea Iviron şi, respectiv, la Mănăstirea Sfântul Pavel.
Deşi puţin cunoscut astăzi, poporul român a avut în vremurile mai vechi o evlavie deosebită pentru Sfântul Mihail al Sinadei, datorită minunilor săvârşite de sfântul ierarh atunci când ţara era invadată de lăcuste. În urma acestor minuni, în Ţara Românească se păstrează două fragmente din moaştele Sfântului Mihail al Sinadelor.
Primul fragment a ajuns în Valahia în 1641, atunci când domnitorul Matei Basarab a plătit răscumpărare pentru a păstra câteva părţi din moaştele Sfântului Mihail aduse de la Marea Lavră, pe care le-a ferecat în aur, argint şi pietre preţioase, lăsându-le la Mănăstirea Arnota.
Al doilea fragment din moaştele Sfântului Mihail Mărturisitorul, tot de la Mănăstirea Marea Lavră, a fost adus de Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu la ctitoria sa de la Hurezi, în anul 1690.
În Moldova, un alt fragment din moaştele Sfântului Mihail Mărturisitorul se păstrează în biserica Sfântul Lazăr din Iaşi. În anul 1785, Biserica Sfântul Lazăr a fost ridicată la rangul de mănăstire, fiind închinată Sfântului Mormânt. Călugării greci stabiliți aici au adus aici părticele din moaștele a trei sfinți: Haralambie, Teodor Stratilat și Mihail al Sinadelor, aflate și astăzi spre cinstire în partea dreaptă a naosului, într-o cutie argintată cu inscripții grecești.
Sihăstria Provata – Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro