Odoarele Mănăstirii Iviron
Mănăstirea Iviron adăpostește unul dintre cele mai valoroase tezaure din Sfântul Munte, constând în părți din sfintele moaște a peste 150 de sfinți.
În Paraclisul Sfinţilor Arhangheli din katholikonul mănăstirii se păstrează o bucată din lemnul Sfintei Cruci, precum şi părţi din hlamida, buretele şi trestia de la Răstignirea Mântuitorului. Tot aici se află Moaşte ale Sfinţilor: Teodor Stratilat, Vasilevs – Episcopul Amasiei, Mihail – Episcopul Sinadelor, Panteleimon, Fotini Samarineanca, Eupraxia, Parascheva, Cosma şi Damian, Gheorghe, Iacov Persul, Nestor, Evstatie, capetele Sfinţilor Fotie Mucenicul, Ierotei Iviritul, Nichita, părţi din Capetele Sfinţilor Grigorie de Nyssa şi Elefterie, precum şi mir de la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.
Schevofilachionul mănăstirii, aflat deasupra pridvorului, adăposteşte veşminte brodate, vase bisericeşti, veşmântul arhieresc al Patriarhului Dionisie al IV-lea, mantia Patriarhului Grigorie al V-lea, o minunată dveră care are brodată pe ea Adormirea Maicii Domnului, sacosul împărătesc al lui Ioan Ţimiski.
De asemenea, aici se păstrează un rând de Sfinte Vase de aur din 1587-1588, cu 12 scene gravate, reprezentând cele 12 Praznice împărăteşti, precum şi o îmbrăcăminte de Evanghelie (1578-1605) tot din aur şi cu cele 12 Praznice gravate pe ea, darul Katolicosului (Patriarhului) Eftimie al Abhaziei. Obiectul de mare valoare al mănăstirii este lămâiul de 1,5 m înălţime, cu 7 sfeşnice şi cu 30 de lămâi de argint. Inscripţia în greceşte şi ruseşte menţionează că a fost donat mănăstirii de locuitorii Moscovei în anul 1818.
Printre obiectele de cult donate de domnitorii români acestei mănăstiri se află un orar, brodat cu fir de aur, argint şi mătase, într-un atelier din Ţara Românească, datat 30 aprilie 1533, reprezentând o donaţie a diaconului Radivoi şi a soţiei sale, Anca. Un alt obiect de mare valoare este o poală de icoană brodată, cu faţă dublă, reprezentând Buna Vestire şi Învierea, dăruită de Radu Paisie şi fiul său, Vlad, la anul 1545.
Paraclisul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Marea Lavră
Schitul „Sfântul Antonie” de la Iezerul-Vâlcea
Realizat deSite dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro